Select Page

Codex Aureus

Codex Aureus este cunoscut și sub numele de Evangheliarul de la Lorsch, după numele mănăstirii Lorsch situată în Germania, în apropierea graniței cu Belgia.

În catalogul bibliotecii de manuscrise rare, aflată în mănăstire, este înregistrat sub denumirea: Evanghelium pictum cum auro habens tabulas eburneas (Evanghelie pictată cu aur având legătură din tăblițe de fildeș).

Acest vechi manuscris latin a fost realizat din porunca împăratului Carol cel Mare (742-814). În anul 806 împăratul, încheind expedițiile militare de cucerire, s-a dedicat proiectelor culturale, ajutat de mari intelectuali ai epocii. La curtea imperială din Aachen a întemeiat Schola Palatina, unde se studia gramatica, retorica, greaca, muzica și scrierea caligrafică. La îndemnul savantului Alcuin a reformat lectura textelor bisericești și a impus transcrierea în formă artistică a cărților religioase și juridice. Influența Orientului bizantin îmbinat cu Occidentul creștin de inspirație anglo-saxonă și-a pus amprenta pe specificul național franc de la curtea lui Carol cel Mare. În această înflorire culturală vechile mănăstiri din jurul Rinului (ca Luxeuil, Corbie, Tours, Reichenau, St. Gallen, Lorsch, Reims, Aachen, etc) și-au organizat scriptoria și armaria dedicate copierii manuscriselor valoroase. Carol cel Mare și-a creat o bibliotecă alcătuită din cele mai frumoase manuscrise și a dăruit multe altele. În testamentul întocmit de el în 811, prevedea vânzarea cărților din biblioteca personală iar sumele „să fie împărțite săracilor”.

<strong>Istoric</strong>

De aceea există până astăzi în muzee și biblioteci numeroase manuscrise carolingiene, unul dintre ele fiind Codex aureus. Acesta este scris pe foi fine de pergament cu litere de aur, de unde și numele de Codicele de aur.

Din cele 476 p. (recte 238 foi) 455 sunt ornamentate. Manuscrisul conține:

  • majuscule ornate la început de text;
  • chenare într-o largă paletă cromatică cu decor luxuriant care încadrează textul scris pe 2 coloane;
  • portretele celor 4 evangheliști la începutul fiecărei evanghelii;
  • tabloul genealogiei celor 3 seminții precedente nașterii lui Iisus;
  • imaginea lui Iisus Hristos, denumită în tratatele de specialitate Majestas Domini;
  • cele 12 pagini conținând canoane liturgice ale evangheliilor;

Textul manuscrisului are 238 foi și Tetraevanghelul (adică evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Ioan din Noul Testament) .

Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, filiala Bibliotecii Naționale, deține prima parte a Tetraevanghelului (respectiv evangheliile lui Matei și Marcu), 111 foi, cealaltă parte cu evangheliile lui Luca și Ioan (124 foi) se află în proprietatea Bibliotecii Apostolice Vatican din Roma (Pal. lat. 50). Coperțile 1 și 4 lucrate în plăcuțe de fildeș se află la Londra și Roma. Așadar acest manuscris de o valoare științifică și artistică unică este dezmembrat în 4 părți, care se află în 3 țări. Acest „dezastru” s-a produs datorită următoarelor fapte: În anul 1555, principele Frederic de Hessen a preluat manuscrisul în propria-i bibliotecă – și anume biblioteca imperială din Heidelberg. În anul 1622, în timpul războiului de 30 de ani, orașul Heidelberg a fost asediat, biblioteca imperială ajungând forțat la prințul Bavariei, Maximilian.

Se presupune că un soldat a rupt manuscrisul în două – în vederea comercializării. Fragmentul I a fost găsit la Viena, în biblioteca arhiepiscopului Christofor Migazzi, cardinalul orașului și fragmentul II la biblioteca Vaticanului. În anul 1785 Ignațiu Batthyany, episcopul Transilvaniei a cumpărat „aere parato” (cu banii jos) întreaga bibliotecă a cardinalului.

” S-a crezut multă vreme că în timpul războiului de 30 de ani, prin 1620, armatele generalului Tilly care au devastat Heidelbergul, au furat manuscrisul, rupt în două cu această ocazie. Cercetările au dovedit că lucrurile stau altfel și că divizarea Codexului a avut loc mult mai devreme, pe la 1472, cu bună știință, legâdu-se separat încă de atunci două volume, iar cele două coperți au devenit prima copertă pentru fiecare volum. Se știe sigur că la începutul sec. al XVIl-lea ambele părți se aflau la Roma, dar numai una în Biblioteca Vaticanului. Cealaltă parte a ajuns, nu se știe prin ce împrejurări, în posesia lui Migazzi, cardinalul Vienei, care a vândut-o în 1785 episcopului de Alba lulia, Ignațiu Batthyány. Acesta a integrat rarul manuscris, împreună cu altele de mare valoare, în biblioteca sa din Alba lulia. De atunci, manuscrisul a rămas pe meleagurile noastre, constituind o adevărată perlă de valoare inestimabilă, exemplar unic și rarisim între foarte puținele de acest gen. ” extras din Codex Aureus de Prof. Dr. Gheorghe Anghel.

Așa a ajuns fragmentul I din Codex aureus în proprietatea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, întemeiată în anul 1786 de marele cărturar și bibliofil, episcopul Batthyany.

Legătura din piele a fragmentului I aflat în România a fost realizată ulterior (sfârșitul secolului al XVIII-lea) Cu ocazia serbărilor de la Aachen (1965) s-a organizat o expoziție de evocare a epocii carolingiene.

Cu această ocazie Codexul (fragmentul I de la Batthyaneum) s-a întâlnit pentru prima oară cu părțile dezmembrate formând din nou un tot (respectiv fragmentul II și coperțile din fildeș).

Fiind reconstituit temporar în expoziția din Aachen, s-a realizat o ediție bibliofilă facsimilată, care ajută la cercetarea integrală a codicelui și implicit a artei grafice carolingiene: Das Lorscher Evangheliar. Einleitung von Wolfgang Braunfels. Prestel Verlag Munchen [1967]. Format in folio, pe hârtie satinată.

Ediția reproduce în policromie 54 pagini, și 422 sunt facsimilate (autotipie)

Ea cuprinde 4 părți : Fragmentul I cu textul de la Batthyaneum, fragmentul II de la Biblioteca Apostolică Vatican, coperta 1 după originalul din Londra și coperta 4 după originalul din Roma. Editorul mulțumește României pentru concursul dat realizării acestei ediții. Nu cunoaștem contractul încheiat atunci și clauzele împrumutului de către statul român.

În 1999 s-a organizat o altă expoziție la Museumszentrum Lorsch (26 iunie – 18 iulie 1999) și la Muzeul Diecezan Arhiepiscopal din Paderborn (23 iulie – 12 noiembrie, 1999). Acesta a fost un nou prilej de facsimilare și realizare a unei noi ediții mult superiore celei din 1967 prin avansarea tehnicii de reproducere foto (respectiv, utilizarea camerelor digitale). Drepturil de multiplicare asupra acestei ediții aparține editurii Press Verlag.

[banner-rotator-fx settings=”settings6.xml”][/banner-rotator-fx]

<strong>Expoziție virtuală</strong>

Cel mai faimos manuscris medieval occidental anluminat din colecţia bibliotecii şi totodată din România este un fragment de evangheliar latin pe pergament din anul 810. (MS II.1). Din punct de vedere paleografic şi stilistic, manuscrisul integral, un tetraevangheliar, aparţine seriei de şapte evangheliare ale Şcolii de Curte / Schola Palatina / de la Aachen, realizate la comanda lui Carol cel Mare (768-814). Manuscrisul este pe drept cuvânt celebru atât prin calitatea excepţională a ilustraţiei, cât şi prin faptul, nu mai puţin celebru, că a fost scris integral cu cerneală de aur.

În literatura de specialitate din Occident, manuscrisul este recunosccut sub numele Das Lorcher Evangeliar, pentru că, după moartea împăratului, manuscrisul a ajuns în proprietatea mănăstirii benedictine Sfântul Nazar din Lorsch. Cu puţin timp înaintea desfiinţării mănăstirii (1556), biblioteca încă bogată a benedictinilor din Lorsch este adusă la Heidelberg şi integrată Bibliotecii de Curte /Bibliotheca Palatina/. În 1623, întreg patrimoniul Palatinei va lua, la rândul său, drumul Romei spre a fi încorporată Bibliotecii Apostolice Vaticane.

Manuscrisul împărtăşeşte aceeaşi soartă dar ajunge parţial la Roma (partea a 2a, Pal. Lat. 50). Vreme de doua sute de ani, nu se cunoaşte nimic despre locul de păstrare a primei parţi. La începutul secolului al XVIII-lea, deşi ambele părţi se aflau la Roma, numai a doua parte, la Vatican. Este cert însă faptul că la mijlocul secolului al XVIII-lea, prima parte a manuscrisului aparţinea bibliotecii arhiepiscopului Vienei, Christoforo Migazzi (1714-1803) şi că din în 1782 , prin achiziţie, devine proprietatea episcopul Transilvaniei, Batthyány Ignác.

Legătura originală, este sculptată în fildeş şi aur şi se păstrează la Victoria and Albert Museum din Londra (coperta 1, Solttikoff-Webb Collection, inv. 138-1866, ca achiziţie din anul 1866) şi la Museo Sacro la Vatican. (coperta 2, 1623). Au fost realizate din iniţiativă germană, doua facsimile ale manuscrisului integral, la München în 1967 şi la Lucerne în 2000.

În literatura de specialitate maghiară şi română, fragmentul de la Alba Iulia este cunoscut şi sub numele Codex aureus. Fragmentul de la Alba Iulia numără 111 file [= 222 pagini] în folio, forma regalis, de 365×265 mm. Textul este scris cu cerneală de aur pe două coloane cu 31 de linii în caractere unciale (uncialis). Începuturile capitolelor sunt scrise cu unciale de culoare roşie. S-a folosit scrierea capitală (capitala elegans pentru formulele de început şi de sfârşit ale capitolelor introductive şi ale textelor introductive ale evangheliilor.

Partea conservată la Alba Iulia este surprinzător de bogat ilustrată: cele 101 file de text (202 pagini) sunt decorate cu chenare policrome. Deasemenea sunt anluminate şi cele 12 pagini ale canoanelor, ca şi cele patru tablouri reprezentând portretul evanghelistului Matei (p. 26), al evanghelistului Marcu (p. 148) portretul Mântuitorului (Majestas Domini, p. 36) şi un frontispiciu reprezentând Genealogia lui Iisus (p. 27). Se adaugă paginile cu scriere ornamentală de la începutul evangheliilor, în special, Cornucopiae (p. 37), de la începutul Evangheliei după Matei.

În acest manuscris, ca şi în toată producţia Şcolii de Curte se împletesc motivele stilistice ale artei anglo-irlandeze cu cele franco-germane şi bizantine, demonstrând că arta carolingiană a marcat trecerea de la arta abstract-ornamentală tradiţională a popoarelor nordice către arta cu exprimare mai liberă, mai umanizată a artei bizantine şi mediteraneene; influienţele se explică şi prin reînodarea relaţiilor cu Bizanţul ce a avut loc în timpul lui Carol cel Mare.

Codex Aureus – Tur Virtual

<strong>Biblioteca Batthyaneum</strong>

 

Biblioteca Batthyaneum fost înființată în 31 iulie 1798 în Alba Iulia, din inițiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei Batthyány Ignác, cunoscut și sub numele de Ignațiu Batthyány (1741-1798). [1] Baza bibliotecii, la înființare, a fost colecția privată a episcopului Ignațiu Batthyány, care era formată din 18.000 de unități bibliografice, manuscrise și tipărituri, între care incunabule, datate începând cu secolul al IX-lea. În prezent, în bibliotecă se păstrează 50.000 de cărți, 19.000 de documente, 1.230 manuscrise și aproape 600 incunabule. [2] Cele mai vechi incunabule din colecția bibliotecii sunt: Summa de casibus conscientiae a lui Astesanus de Ast (1466). Epistulae heroides de Ovidiu (1494), Opera lui Homer (1488, prima ediție), Comoediac de Aristofan, (1498), Opera Graece de Aristotel, (1495-1498) în cinci volume, Historiae Romanae Decades de Titus Livius, (1469). Între cele mai vechi lucrări din colecție se numără și De sacramentis, de Nicolaus Olahus (Viena, 1561), Palia de la Orăștie (Orăștie, 1582) [3], pagini din Codex Aureus.

Biblioteca „Batthyaneum” păstrează 50.000 de cărţi, 19.000 de documente, 1.230 manuscrise şi aproape 600 incunabule. Clădirea bibliotecii este în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar colecţiile sunt ale Bibliotecii Naţionale.

Imobil în stil baroc, clădirea Bibliotecii „Batthyaneum” din Alba Iulia a fost construită în anul 1719. A fost, pe rând, mânăstire, spital militar şi observator astronomic. Acum adăposteşte cărţi de o valoare inestimabilă. „Clădirea bibliotecii are o valoare arhitecturală dată de păstrarea unor elemente specifice barocului din Transilvania secolului XVIII, cu influenţe clare din arhitectura austriacă a acestei epoci, dar şi cu modificări şi adăugiri de la sfârşitul secolului XVIII, respectiv începutul secolului XIX”, a declarat muzeograful Constantin Inel.

De la mănăstire la bibliotecă Pe locul unei fostei case au fost ridicate, în a doua jumătate a secolului XVIII, biserica şi complexul mănăstirii trinitariene. Clădirea a suferit două mari etape de transformări. Imediat după 1784, a devenit spital militar. Zidurile mănăstirii au fost supraînălţate pentru a se mări camerele etajului şi au fost înlăturate cele două turnuri de pe faţada fostei biserici. Cea de-a doua etapă de transformări se datoarează episcopului Transilvaniei, Ignatius Batthyány. Acesta a lăsat clădirea prin testament provinciei Transilvania şi Bisericii Romano-Catolice. „Cei doi ani de intervenţii asupra fostei biserici a mănăstirii îi conferă o nouă identitate. În nava şi absida acesteia ia fiinţă biblioteca, adăpostită până atunci în palatul episcopal, iar în sala construită în partea superioară, pe locul celor două turnuri, este construit observatorul astronomic. La parter, unde se afla şi locuinţa directorului, a fost instalată şi o tiparniţă adusă de la Cluj”, a mai completat Constantin Inel. În secolul XIX, în timpul episcopului Fogarasy a fost realizată şi aripa sudică a Institutului Teologic Romano-Catolic.

Doar pentru cercetare documentară Biblioteca este una dintre cele mai importante instituţii de acest gen din sud-estul Europei, dacă ţinem cont de valoarea documentelor păstrate aici. Cifrele indică 50.000 de cărţi, 19.000 de documente, 1.230 manuscrise şi aproape 600 incunabule (cărţi foarte vechi). Aici este păstrată o parte a lucrării Codex Aureus (secolul VIII), manuscris pe foi de pergament, cunoscut şi sub numele de „Evangheliarul” de la Lorsch. Alte trei părţi ale manuscrisului sunt păstrate la Roma şi Londra. Clădirea Bilbiotecii „Batthyaneum” se află în prezent în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia. Colecţiile sunt în continuare în proprietatea statului român şi în administrarea Bibliotecii Naţionale. Biblioteca, situată pe strada Gabriel Bethlen din incinta Cetăţii, este destinată doar studiului ştiinţific şi nu este deschisă pentru vizitare turistică.

<strong>Ceaușescu garanta împrumuturile externe cu o carte: Codex Aureus</strong>

Manuscrisul se află în biblioteca Batthyaneum , proprietate a Bibliotecii Nationale a României (BNR), filiala Alba Iulia. În ultimii 13 ani acest unicat a fost subiectul unui scandal urmat de arestarea directorului BNR.

Că sunt sau nu utile României, toate construcțiile ridicate din ordinul lui Nicolae Ceausescu – de la Casa Poporului și metrou, la fabrici, uzine și blocurile optzeciste din centrele civice ale comunelor – au fost construite din împrumuturi externe.

La sfârșitul anilor ’60, Ceausescu a reușit să se facă simpatic în Occident și a cerut un împrumut de aproximativ 10 miliarde de dolari pentru retehnologizarea industriei României și urbanizarea socialistă . Pentru a intra în posesia banilor, Ceaușescu a garantat cu o carte: Codex Aureus.

Manuscrisul a fost realizat între anii 778 și 820, în timpul lui Carol cel Mare . Volumul s-a aflat mai întâi la mănăstirea Lorsch din Germania, apoi, în secolul al XVI-lea a fost dus la Heidelberg, de unde, în 1622, în urma jefuirii bibliotecii de acolo de către soldații angajați ăn războiul de 30 de ani, a fost rupt în două ca să poată fi vândut mai ușor, detașându-se copertele.

Prima jumatate, cea mai bogat ilustrată, a ajuns în biblioteca contelui Migazzi – cardinal de Viena – care o vinde apoi lui Ignat Batthyani, episcopul de Alba Iulia. A doua parte a cărții a ajuns în biblioteca Vaticanului, unde se păstrează sub clopot de sticla protejat de complicate sisteme de alarmă.

Copertele, lucrate in fildes, sunt conservate – una in British Museum din Londra, iar alta la Museum Sacro din Roma. Manuscrisul este un evangheliar, de unde si numele – Evangelium Scriptum cum auro pictum habens tabulas eburneas (Evanghelie scrisa cu cerneala de aur avand table de fildes). Fiecare pagina are textul scris in folio, inconjurat de chenare de o mare varietate.

Doar paginile care stau in fata au acelasi chenar, in rest sunt alte chenare, variate ideatic si coloristic. Revenind la episcopul romano-catolic Ignat Batthyani, acesta cumpara in 1792 o cladire care apartinuse calugarilor trinitarieni, ordin desfiintat de imparatul austriac Iosif al II-lea, si-l transforma in “institut carturaresc”. Aici ajung toate documentele stranse de episcop, inclusiv Codex Aureus.

Fondatorul a lasat instructiuni de folosire a acestei locatii care si astazi sunt norme in vigoare privind obligatiile beneficiarilor pentru administrarea acestei biblioteci publice: ” …Biblioteca sa fie deschisa orisicui in ceasurile stabilite, dar nimeni sa nu fie admis acolo cu mantaua pe el, nici sa rasfoiasca vreo carte luata de la locul ei, daca nu i se va arata de catre custodele bibliotecii, ci fiecare sa rasfoiasca acea carte adusa de custode in camera destinata pentru lectura…”

Scandalul facsimilarii manuscrisului, o afacere de 10 milioane de euro

Asa a ramas si dupa 1918, cand biblioteca intra in patrimoniul national al Romaniei, conform intelegerilor internationale. Ulterior Batthyaneum devine o filiala a Bibliotecii Nationale. Dupa momentul Ceausescu, Codex Aureus intra in epoca scandalurilor. In 1993 Evangheliarul este fotocopiat de reprezentantii Adminisratiei Parcurilor si Castelelor din landul geman Hessen. Intre partea romana, respectiv filiala BNR din Alba-Iulia, si cea germana nu a fost incheiat nici un contract. BNR primeste totusi 1.000 de dolari, in conditii neclarificate.

În 1996 germanii editeaza un CD-ROM cu fotografiile obtinute. De asemenea, partea germana considera ca acordurile verbale ale fostului director al filialei Alba-Iulia a BNR sunt suficiente si pentru garantarea drepturilor de facsimilare. In urma acestei ambiguitati, Administratia Parcurilor si Castelelor din Hessen a semnat un contract de realizare a unor facsimile cu Editura Faksimile Luzern.

Landul Hessen garanteaza editurii, prin contract, folosirea exclusiva a drepturilor de a reproduce Codex Aureus pe o perioada de 25 de ani. Partea romana este eliminata din afacere. Conform contractului, Faksimile are dreptul sa foloseasca cum vrea cele 333 de exemplare realizate deja la data semnarii contractului amintit – precum si tot ce va mai edita pe aceasta tema.

Copiile respective sunt lucrate in metal pretios, exact ca si originalul, si au o valoare de 28.000 de euro bucata. Numai pentru cele 333 de reproduceri se contura o afacere de aproape 10 milioane de euro.

Landul Hessen isi rezerva dreptul de a producedoar copii doar pentru uz intern, dar fara cerneala de aur si argint, in asa fel incat copiile germane sa se deosebeasca cu cel putin 20% de formatul original si, implicit, de copiile realizate de Faksimile.

Interesant este si faptul ca Biblioteca Apostolica Vatican, detinatoarea celeilalte jumatati a manuscrisului, este partener de coeditie al Editurii Luzern la acest proiect. Scandalul urma sa izbucneasca insa abia dupa 1999, dupa ce Codex Aureus a participat la o expozitie desfasurata in Gemania, la Lorsch. La acea expozitie au fost reunite toate componentele disparate, respectiv corpul din Romania, corpul de la Vatica si cele doua coperte.

La intoarcere, manuscrisul romanesc prezenta semne vizibile de deteriorare, datorate conditiilor improprii de microclimat in care fusese expusa, defectiunilor care au aparut la instalatia de aer conditionat si a rasfoirii haotice, chiar daca initial fusesera clar delimitate paginile care puteau fi vazute.

În anul 2002 directorul Bibliotecii Natinale, Dan Erceanu, este demis din functie si arestat pentru modul ilegal in care a aprobat facsimilarea manuscrisului. Ulterior, instanta constata ca directorul nu avea nici o vina, iar Erceanu isi reia functia.

Recent, România a dat în judecată Germania pentru facsimilarea ilegală a Codex-ului de către landul Hessen. Între timp, mai precis în anul 2003, Biblioteca Batthyani a fost retrocedată Arhiepiscopiei romano-catolice din Alba-Iulia. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu cele 60.000 de volume, 1.230 manuscrise și 560 de incunabile. Inclusiv Codex Aureus.

Hotnews -Arhivă

<strong>Codex Aureus, afacere de milioane de dolari</strong>

În anul 806, din ordinul imparatului Carol cel Mare al Frantei, a fost scrisa cu aur o carte care avea sa influenteze destinul Romaniei: Codex Aureus. Dupa mai multe secole de peripetii, volumul, de o valoare inestimabila, a ajuns in proprietatea sta

În anul 806, din ordinul imparatului Carol cel Mare al Frantei, a fost scrisa cu aur o carte care avea sa influenteze destinul Romaniei: Codex Aureus. Dupa mai multe secole de peripetii, volumul, de o valoare inestimabila, a ajuns in proprietatea statului roman. In anii ’70, Ceausescu a garantat imprumuturile externe cu aceasta carte. Manuscrisul se afla acum in Biblioteca Batthyaneum, oarecum proprietate a Bibliotecii Nationale a Romaniei (BNR), filiala Alba Iulia. Spunem “oarecum”, deoarece colectiile bibliotecii au ramas ale Romaniei, dar imobilul a fost retrocedat Arhiepiscopiei romano-catolice din Alba-Iulia. In ultimii 13 ani, Codex Aureus a fost subiectul unui scandal legat de fotocopierea ilegala a manuscrisului, urmat de arestarea directorului BNR. Pana acum s-a sustinut ca a fost vorba de un scandal provocat artificial, nefiind vorba de interese materiale, ci doar culturale. Prezentam contractul care arata ca au fost si sunt in joc zece milioane de dolari, o afacere din care Romania a fost exclusa. In mod straniu, printre cei implicati in contractul de facsimilare ilegala se regaseste, la pagina 3, punctul 9, Biblioteca Apostolica Vatican.

Ca sunt sau nu utile Romaniei, toate constructiile lui Nicolae Ceausescu – de la Casa Poporului si metrou, la fabrici, uzine si blocurile optzeciste din centrele civice ale comunelor – au fost ridicate la ordinul fostului dictator din imprumuturi externe. La sfarsitul anilor ’60, Ceausescu a reusit sa se faca simpatic in Occident si a cerut un imprumut de aproximativ zece miliarde de dolari pentru retehnologizarea industriei Romaniei si urbanizarea socialista. Pentru a intra in posesia banilor, Ceausescu a garantat cu o carte: Codex Aureus. Acest vechi manuscris latin a fost realizat din porunca imparatului Carol cel Mare (742-814). In anul 806 imparatul, incheind expeditiile militare de cucerire, s-a dedicat proiectelor culturale, ajutat de mari intelectuali ai epocii. La curtea imperiala din Aachen a intemeiat Schola Palatina, unde se studia gramatica, retorica, greaca, muzica si scrierea caligrafica. La indemnul savantului Alcuin a reformat lectura textelor bisericesti si a impus transcrierea in forma artistica a cartilor religioase si juridice. Influenta Orientului bizantin imbinat cu Occidentul crestin de inspiratie anglo-saxona si-a pus amprenta pe specificul national franc de la curtea lui Carol cel Mare. In aceasta inflorire culturala, vechile manastiri din jurul Rinului (ca Luxeuil, Corbie, St. Martin din Tours, Reichenau, St. Gall, Lorsch, Reims, Aix-La-Chapelle etc.) si-au organizat scriptoria dedicate copierii manuscriselor valoroase. Carol cel Mare si-a creat o biblioteca alcatuita din cele mai frumoase manuscrise si a daruit multe altele. In testamentul intocmit de el in 811, prevedea vanzarea cartilor din biblioteca personala, iar sumele “sa fie impartite saracilor”.

Foi de pergament si litere de aur

De aceea exista pana astazi in muzee si biblioteci numeroase manuscrise carolingiene. Unul dintre ele este Codex Aureus. Acesta e scris pe foi fine de pergament cu litere de aur, de unde si numele de Codicele de Aur. Din cele 476 pagini (238 foi), 455 sunt ornamentate. Manuscrisul contine majuscule ornate la inceput de text, chenare intr-o larga paleta cromatica cu decor luxuriant care incadreaza textul scris pe doua coloane, portretele celor patru evanghelisti la inceputul fiecarei evanghelii, tabloul genealogiei celor trei semintii precedente nasterii lui Iisus si imaginea lui Iisus Hristos, denumita in tratatele de specialitate Majestas Domini. Volumul s-a aflat mai intai la manastirea Lorsch din Germania, apoi, in secolul al XVI-lea a fost dus la Heidelberg, de unde, in 1622, in urma jefuirii bibliotecii de acolo de catre soldatii angajati in razboiul de 30 de ani, a fost rupt in doua ca sa poata fi vandut mai usor, detasandu-se copertele. Prima jumatate, cea mai bogat ilustrata, a ajuns in biblioteca contelui Migazzi – cardinal de Viena – care a vandut-o apoi lui Ignat Batthyani, episcopul de Alba Iulia. A doua parte a cartii a ajuns in biblioteca Vaticanului, unde se pastreaza sub clopot de sticla protejat de complicate sisteme de alarma.

Bucati imprastiate in Anglia, Vatican si Romania

Copertele, lucrate in fildes, sunt conservate, una in British Museum din Londra, iar alta la Museum Sacro din Roma.

Manuscrisul este un evangheliar, de unde si numele “Evangelium Scriptum cum auro pictum habens tabulas eburneas” (Evanghelie scrisa cu cerneala de aur avand table de fildes). Fiecare pagina are textul scris “in folio”, inconjurat de chenare de o mare varietate. Doar paginile care stau in fata au acelasi chenar, in rest sunt alte chenare, variate ideatic si coloristic. Revenind la episcopul romano-catolic Ignat Batthyani, acesta cumpara in 1792 o cladire care apartinuse calugarilor trinitarieni, ordin desfiintat de Imparatul austriac Iosif al II-lea, si-o transforma in “institut carturaresc”. Aici ajung toate documentele stranse de episcop, inclusiv Codex Aureus. Fondatorul a lasat instructiuni de folosire a acestei locatii care si astazi sunt norme in vigoare privind obligatiile beneficiarilor pentru administrarea acestei biblioteci publice: “Biblioteca sa fie deschisa orisicui in ceasurile stabilite, dar nimeni sa nu fie admis acolo cu mantaua pe el, nici sa rasfoiasca vreo carte luata de la locul ei, daca nu i se va arata de catre custodele bibliotecii, ci fiecare sa rasfoiasca acea carte adusa de custode in camera destinata pentru lectura”.

Contractul

Biblioteca “Batthyani” a ramas deschisa si dupa 1918, cand intra in patrimoniul national al Romaniei, conform intelegerilor internationale.

Ulterior, Batthyaneum devine o filiala a Bibliotecii Nationale. Dupa momentul Ceausescu, Codex Aureus intra in epoca scandalurilor. In 1993, Evangheliarul este fotocopiat de reprezentantii Administratiei Parcurilor si Castelelor din landul german Hessen. Intre partea romana, respectiv filiala BNR din Alba-Iulia, si cea germana nu a fost incheiat insa nici un contract. BNR primeste totusi 1000 de dolari, in conditii neclarificate. In 1996, germanii editeaza un CD-ROM cu fotografiile obtinute. De asemenea, partea germana considera ca acordurile verbale ale fostului director al filialei Alba-Iulia a BNR sunt suficiente si pentru garantarea drepturilor de facsimilare. In urma acestei ambiguitati, Administratia Parcurilor si Castelelor din Hessen a semnat un contract de realizare a unor facsimile cu Editura Faksimile Luzern (vezi facsimil). Landul Hessen garanteaza editurii, prin contract, folosirea exclusiva a drepturilor de a reproduce Codex Aureus pe o perioada de 25 de ani. Partea romana este eliminata din afacere. Conform contractului, Faksimile are dreptul sa foloseasca cum vrea cele 333 de exemplare realizate deja la data semnarii contractului amintit, precum si tot ce va mai edita pe aceasta tema.

Copiile respective sunt lucrate in metal pretios, exact ca si originalul, si au o valoare de 28.000 de euro bucata. Numai pentru cele 333 de reproduceri se contura o afacere de zece milioane de dolari. Landul Hessen isi rezerva dreptul de a produce copii doar pentru uz intern, dar fara cerneala de aur si argint, in asa fel incat copiile germane sa se deosebeasca cu cel putin 20% de formatul original si, implicit, de copiile realizate de Faksimile.

Erceanu arestat degeaba

Interesant este si faptul ca Biblioteca Apostolica Vatican, detinatoarea celeilalte jumatati a manuscrisului, este partener de coeditie al Editurii Luzern la acest proiect. Scandalul urma sa izbucneasca insa abia dupa 1999, dupa ce Codex Aureus a participat la o expozitie desfasurata in Germania, la Lorsch. La acea expozitie au fost reunite toate componentele disparate, respectiv corpul din Romania, corpul de la Vatican si cele doua coperte. La intoarcere, manuscrisul romanesc prezenta semne vizibile de deteriorare, datorate conditiilor improprii de microclimat in care fusese expusa, defectiunilor care au aparut la instalatia de aer conditionat si a rasfoirii haotice, chiar daca initial fusesera clar delimitate paginile care puteau fi vazute. In anul 2002, directorul Bibliotecii Nationale, Dan Erceanu, este demis din functie si arestat pentru modul ilegal in care a aprobat facsimilarea manuscrisului. Ulterior, instanta constata ca directorul nu avea nici o vina, iar Erceanu isi reia functia.

In proces cu Germania

Recent, Romania a dat in judecata Germania pentru facsimilarea ilegala a Codex-ului de catre landul Hessen. Intre timp, mai precis in anul 2003, Biblioteca Batthyani a fost retrocedata Arhiepiscopiei romano-catolice din Alba-Iulia. Ramane de vazut ce se va intampla cu cele 60.000 de volume, 1230 manuscrise si 560 de incunabile ale bibliotecii. Inclusiv Codex Aureus. “Deocamdata platim chirie noului proprietar al imobilului. Asteptam o locatie pe care sa o gaseasca autoritatea publica din Alba Iulia, respectiv o cladire in care sa mutam colectiile”, ne-a spus Elena Tarziman (foto), noul director al Bilbiotecii Nationale a Romaniei.

Codex Aureus, afacere de milioane de dolari

<strong>Vaticanul vrea scumpa carte a României</strong>

Codex Aureus, o carte aflata in patrimoniul Romaniei, atat de valoroasa incat pur si simplu nu poate fi estimata in bani, este ravnita de Vatican. Aflat la un loc cu alte 24.000 de carti vechi, celebrul manuscris, cu care se zice ca au fost garantate toate imprumuturile cu care Nicolae Ceausescu a ‘construit’ Romania moderna, se afla la Alba Iulia, intr-o cladire care a fost retrocedata in 2003 Arhiepiscopiei romano-catolice din zona. ‘Riscam sa ramanem fara Codex Aureus din cauza faptului ca ar Codex Aureus, o carte aflata in patrimoniul Romaniei, atat de valoroasa incat pur si simplu nu poate fi estimata in bani, este ravnita de Vatican. Aflat la un loc cu alte 24.000 de carti vechi, celebrul manuscris, cu care se zice ca au fost garantate toate imprumuturile cu care Nicolae Ceausescu a ‘construit’ Romania moderna, se afla la Alba Iulia, intr-o cladire care a fost retrocedata in 2003 Arhiepiscopiei romano-catolice din zona. ‘Riscam sa ramanem fara Codex Aureus din cauza faptului ca arhiepiscopul (n.r. – reprezentantul Vaticanului) va cere in instanta si retrocedarea fondului de carte din aceasta casa’, trag un semnal de alarma cei care ‘pazesc’ astazi Codex Aureus.

Celebrul manuscris se afla in biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia. In spatele zidurilor groase mai sunt 24.000 de carti vechi, dintre care 300 de manuscrise medievale de o valoare uriasa. Cam 80 la suta din totalul manuscriselor medievale care se afla acum pe teritoriul Romaniei sunt adunate la Batthyaneum.

In scurt timp romanii si-ar putea lua adio de la valoroasa carte Codex Aureus. Dupa ce Arhiepiscopiei romano-catolice din Alba Iulia i s-a retrocedat cladirea Batthyaneum, acum va fi revendicat in instanta si fondul de carte adapostit de biblioteca. ‘Riscam sa ramanem fara Codex Aureus din cauza faptului ca arhiepiscopul (n.r. – reprezentantul Vaticanului) intentioneaza sa ceara in instanta, se aude, si retrocedarea tuturor cartilor. Daca este asa, ar fi o pierdere colosala pentru patrimoniul cultural roman’, ne-a declarat ingrijorata Ileana Darja, sef birou manuscrise medievale din cadrul Bibliotecii Battyaneum, unul dintre cei trei administratori ai colectiilor de carte de aici.

Acum, Codex Aureus este pazita cu glont pe teava, 24 de ore din 24. Daca vrei sa intri in cladire, bodyguardul, cu pistolul la brau, deschide, te legitimeaza si te conduce la secretariat. Pentru a ajunge insa la biblioteca, la etajul doi, trebuie sa fii obligatoriu insotit si de un administrator al colectiilor de carte. Altfel risti sa fii impuscat de unul dintre cei patru bodyguarzi ai cartilor, care pazesc bilbioteca in ture de cate sase ore, non-stop. Nu trebuie sa te bazezi pe faptul ca cel care este pe tura ar putea rata tinta, pentru ca oamenii fac sedinte de tragere lunar si nu au voie sa ia calificative mai mici de ‘Bine’.

[….]

In cladire exista o incapere cu pereti si usa din otel, incuiata si sigilata. Incinta blidata este securizata si printr-un sistem de alarma. Aici se afla cea mai importanta piesa, ‘Evanghelierul din Lorsch’, sau mai simplu ‘Codex Aureus’, cea mai pretioasa carte pe care o are Romania in acest moment. Atat de valoroasa incat tara noastra garanteaza imprumuturile externe cu ea inca de pe vremea comunismului.

Toate constructiile ridicate din ordinul lui Nicolae Ceausescu, de la Casa Poporului si metrou, la fabrici, uzine si blocurile optzeciste din centrele civice ale comunelor au fost construite din imprumuturi externe.

La sfarsitul anilor ′60, Ceausescu a reusit sa se faca simpatic in Occident si a obtinut un imprumut de aproximativ 10 miliarde de dolari pentru retehnologizarea industriei tarii si urbanizarea socialista. Pentru a intra in posesia banilor, dictatorul a garantat cu aceasta carte.

‘Valoarea ei este inestimabila. Nu se poate masura in bani. De aceea este un garant al imprumuturilor externe, chiar si dupa 1990. Acest volum nu iese din camera blindata decat rareori si numai cu cereri speciale. Pentru studiu este folosita o copie fidela, realizata in 1967’, ne-a mai spus Ileana Darja.

Papa are deja jumatate din volum

Manuscrisul a fost realizat intre anii 778 si 820, in timpul lui Carol cel Mare. Volumul s-a aflat mai intai la manastirea Lorsch din Germania, apoi, in secolul al XVI-lea, a fost dus la Heidelberg, de unde, in 1622, in urma jefuirii bibliotecii de acolo de catre soldatii angajati in razboiul de 30 de ani, a fost rupt in doua, ca sa poata fi vandut mai usor, detasandu-i-se copertile. Prima jumatate, cea mai bogat ilustrata, a ajuns in biblioteca contelui Migazzi, cardinal de Viena, care a vandut-o apoi lui Ignat Batthyani, episcopul de Alba Iulia. A doua parte a cartii a ajuns in biblioteca Vaticanului, unde se pastreaza sub un clopot de sticla. In Romania cartea a intrat in proprietatea statului in anul 1918.

Manuscrisul este un evangheliar, de unde si numele: Evangelium Scriptum cum auro pictum habens tabulas eburneas (Evanghelie scrisa cu cerneala de aur avand table de fildes).

Copii ale Codex Aureus se vand cu 28.000 € bucata

Dupa momentul Ceausescu, Codex Aureus intra in epoca scandalurilor. In 1993 Evanghelierul este fotocopiat de reprezentantii Administratiei Parcurilor si Castelelor din landul german Hessen. Intre partea romana, respectiv filiala Bibliotecii Nationale a Romaniei din Alba Iulia, si cea germana nu a fost incheiat, in mod ciudat, nici un fel de contract scris.

In 1996 germanii editeaza un CD-ROM cu fotografiile obtinute si semneaza un contract de realizare a unor copii cu editura elvetiana ‘Faksimile Luzern’.

Landul Hessen a garantat editurii, prin contract, folosirea exclusiva a drepturilor de a reproduce Codex Aureus pe o perioada de 25 de ani. Conform contractului, ‘Faksimile’ are dreptul sa foloseasca cum vrea cele 333 de exemplare realizate deja la data semnarii contractului amintit, precum si tot ce va mai edita pe aceasta tema.

Copiile respective sunt lucrate in metal pretios, exact ca si originalul, si au o valoare de 28.000 de euro bucata. Numai pentru cele 333 de reproduceri se contura o afacere de aproape 10 milioane de euro din care Romania n-a castigat nimic.

Fostul director al BNR a fost anchetat de politie

Biblioteca Apostolica Vatican, detinatoarea celeilalte jumatati a manuscrisului, este partener al Editurii Luzern la acest proiect. Recent, Romania a dat in judecata Germania pentru facsimilarea ilegala a Codex-ului, iar saptamana trecuta a avut loc o noua infatisare, urmand ca intr-un viitor nu foarte indepartat sa se dea si o sentinta in acest sens.

In anul 2002, directorul Bibliotecii Nationale (BNR), Dan Ion Erceanu, a fost demis din functie si arestat pentru modul ilegal in care a aprobat facsimilarea manuscrisului. Ulterior, instanta de judecata l-a gasit nevinovat si a fost repus in functie.

Vaticanul vrea scumpa carte a Romaniei

<strong>Codex Aureus şi Lorsch</strong>

[youtube-vimeo-player-fx settings=”settings6.xml”][/youtube-vimeo-player-fx]

<strong> Codex Aureus şi Bucea</strong>

Parohia  Ortodoxă Bucea deține 3 fascicole cu 3 copii dupa 3 file din Codul Aureux aflat in Lorsch , primite ca donație din partea Primăriei Orașului Lorsch.

Aceste copii nu au valoare financiară (fiind doar niște copii realizate pe hărtie cretată), ci doar o valoare istorică  și de ce nu chiar … una sentimentală .

 [banner-rotator-fx settings=”settings8.xml”][/banner-rotator-fx]