Legende

Legendele întemeierii satului Bucea

În legătură cu întemeierea satului Bucea cunoștem două legende .

         Una dintre ele spune că în vremuri străvechi, locul unde este amplasat satul Bucea era acoperit cu păduri seculare și tufișuri . Faptul este confirmat de cronicarul Anonymus în scrierea sa “Gesta Hungarorum”, unde menționează că pădurea Igfon se întindea din Câmpia de Vest până în zonele înalte ale Munților Apuseni, sub podișul Meseșului, cuprinzînd implicit satele Negreni și Bucea . Mai departe legenda spune că din cauza pădurilor, ploile erau foarte dese și acest lucru îi ajuta pe oamneii de la munte ca să folosească Crișul Repede pentru plutărit . Odată fiind Crișul Repede foarte mare, valurile i-au apucat pe plutașii cu plutele și nu mai puteau să cârmească, mulți dintre ei scufundându-se cu tot cu plute în valuri . Unul dintre plutași fiind mai dibaci și cutezător, a cotit ajungând în hotarul Bucii , iar când pluta a ajuns la o răchită tăiată de vârf, s-a aruncat repede pe ea, rămânând acolo până s-au retras apele .Coborând din răchită fericit că l-a salvat Dumnezeu de la prăpăd, a zis : ” Fiindcă acest loc m-a scos de la moarte, eu aicea voi rămâne și-mi voi face casă și voi trăi până la moarte ” . Și așa a și făcut, și-a construit o căsuță de lemn la poalele dealului numit Cornu Bucii . Acel om pe care îl chema Secan, s-a căsătorit cu o fată și astfel și-a întemeiat o familie și și-a ridicat o gospodărie, fiind primii locuitori ai satului Bucea . Neamul Secanilor a fost foarte numeros, încât și azi au mulți urmași în sat . Odată cu construcția drumului și apoi a căii ferate, s-a făcut regularizarea albiei râului Crișul Repede pe la poalele Dealului Ponița, iar pe locurile ferite de inundații au început să se așeze familii venite din alte părți, ridicându-și gospodării . Astfel, din comuna Remeți a venit familia Codoban care s-a asezat pe dealul Ponițaș din comuna Chijic a venit familia Lontiș asezîndu-se pe dealul Ciulanului; de la Valea Mare au venit Costăneștii și s-au asezat pe Dealul Cherpenet; de la Bologa au sosit Arinăreștii, care s-au asezat în lunca de josa satului; de la Burzuc au venit Burzuceștii, asezându-se tot în lunca de jos a satuluiș Sucuteștii s-au așezat pe Dealul Gorhan zis Groapa Căsuții, dar legenda nu ne spunde de unde au venit aceștia din urmă . Cele șapte familii și-au ridicat o frumoasă bisericuță de lemn, care poate fi admiratăși azi pe un pinten al dealului Gorhan . Unele dinte acest familii au fugit din fața autorităților habsburgice după înfrângerea răscoalei lui Horea și s-au asezat în hotarul Bucii . De prin Sălaj au venit ciobanii Aleisăștilor și s-au asezat pe Coasta Țiclului . Cele opt familii s-au ocupat o bună vreme cu creșterea oilor și tăierea pădurilor , iar mai târziu o parte s-au angajat ca muncitori la calea ferată și la fabrica de scaune (Vedinaș 1997). Ulterior s-au așezat aici și alte familii, cum ar fi Pașcalău de prin partea Tranișului sau Bulzan, purtând numele după locul lor de origine Bulz .

      O altă legendă culeasă de bătrânii satului spune că un călăreț pribeag care trecea prin vadul Crișului Repede, fiind impresionat de frumusețea dealurilor pe lângă care cutreiera, s-a oprit să admire împrejurimile mirifice . Cum nu exista un loc de popas prin apropiere, s-a hotărât să tragă cu arcul, iar acolo unde săgeata se va înfige în pîmânt, să ridice o asezare . A urcat dealul Piatra Craiului, și-a pregătit săgeata, a întins arcul și a tras înspre lunca Crițului Repede . Săgeata s-a înfipt pe locul unde azi se află vatra satului Bucea . A început ridicarea primelor case, iar în anii care au urmat satul s-a dezvoltat și a ajuns să arate ca azi .

Legenda Pietrei Craiului

       Se povestește că demult, pe timpul regelui Matias Corvin, când acesta umbla prin sate ca să vadă nedreptățile pe care le făceau nobilii oamenilor săraci, a ajuns și în satul Bucea . Negăsind nobili aici, s-a urcat în vârful unui deal de unde a sărit cu cal cu tot pe alt deal, și cum a călcat calul, potcoavele s-au îngropat într-o piatră lată . Această piatră cu urmele copitei s-a putut vedea mulți ani încoace . De atunci au rămas și numele celor două dealuri : Dealul Craiului – dealul de pe care a sărit calul – și Lespezi – dealul pe care a sărit . Înainte de a sări, regele s-a așezat cu fundul pe o piatră și de atunci satul a primit numele Bucea, iar Piatra Craiului de la urmele potcoavei rămase pe piatră .

       O altă variantă a legendei spune că motivul poposirii regelui Ungariei pe aceste locuri a fost dorința de a face ordine, deoarece aici la Bucea, treceau hoții de pe o parte pe cealaltă a munților . Oricare ar fi motivele care l-au determinat pe regele Matia Corvin să vină în aceste părți, legenda pornește de la unele elemente reale . Este cert ca în luna ianuarie 1468, Matia Corvin a poposit la Oradea (Borcea 2005, p. 50), după ce s-a întors rănit din bătălia cu oastea lui Ștefan cel Mare de la Baia din decembrie 1467. Coroborând această informație cu tradiția orală, este posibil ca în drumul său să fie trecut și prin satul Bucea, trecătoarea dintre Negreni și Borod putând primi atunci numele de Piatra Craiului ( adică Piatra Regelui) .

Legenda lui Tatarhan

       Cei bătrâni povestesc și acum o întâmplare auzită de la moșii lor . Pe timpuri, înainte cu câteva sute de ani, tătarii au venit pe aceste meleaguri cu o armată foarte mare și puternică petru a-i pedepsi pe maghiari . În fața lor mergea hanul lor, pe nume Tatarhan, care era culcat pe un pat făcut între patru cai, doi de o parte și doi de cealaltă . Fiind foarte rău, dădea ordine și pe unde mergeau jefuiau, prădau și ardeau tot . Nemaiputând îndura această situație, mai mulți locuitori s-u vorbit între ei să facă ceva ca să scape de acest om răutăcios . Un țăran pe nume Avrămescu s-a urcat într-un copac la o stâmtoare numită Cornul Bucii și a așteptat armata tătarilor să treacă pe acolo . Tatarhan era îmbrăcat într-o cămașă de zale de nepătruns , dar când și-a ridicat mâna să arate ceva, Avrămescu i-a tras o săgeată în inimă și hanul a murit . Speriindu-se, armata s-a împrăștiat iar tătarii n-au mai putut merge să-i pedepsească pe maghiari . Ca urmare, maghiarii au acordat un privilegiu pentru satul Negreni prin care locuitorii erau scutiți de toate dările (Cohuț 2007) .

       Tradiția populară spune că hanul ar fi fost înmormântat cu podoabe cu tot, într-o poiană de dincolo de vârful Gorhan, în satul Bucea, apoi trei zile și trei nopți au bătut pământul cu copitele cailor ca să nu se cunoască unde era mormântul . După alte informații, numele celui care l-a ucis pe hanul tătarilor era Vasile Sfârlea (Cadiș 1995, p.12, Vedinaș 1997, p. 8.) . Cu toate elementele nesigure pe care le cuprinde legenda, aceste relatări au sigur la origine elemente reale, cunoscut fiind că drumul tătarilor înspre și dinspre Crișana și Câmpia Panoniei trecea pe la Negreni și Bucea, iar numele Avram este des întâlnit și acum pe aceste locuri .