Select Page

Despre Sărbători

284. Ce sunt sărbătorile şi care este rostul lor ? 

Sărbătorile sunt zile anumite din cursul anului bisericesc, închinate fie amintirii unor fapte din istoria sfântă, fie cinstirii lui Dumnezeu sau a unora dintre sfinţi. Ele se deosebesc de celelalte zile prin aceea că noi, creştinii, încetăm ocupaţiile obişnuite şi mergem la biserică pentru a lua parte la slujba dumnezeiască prin care prăznuim sărbătorile. În calendarul bisericesc de perete, pe care fiecare creştin îl are în casa sa, zilele de sărbătoare se cunosc pentru că sunt scrise cu rosu şi sunt însemnate cu o cruce roşie înainte.
Sărbătorile sunt orânduite pentru că să dăm odihnă trupului şi totodată să ne îngrijim în chip deosebit de cele ale sufletului (Deut. 16, 8; Fapte 20, 7).

285. Care e ziua de odihnă şi sărbătoarea săptămânăla a creştinilor ? 
Este Duminica, sau Ziua Domnului (dies Dominica), închinată îndeosebi amintirii şi slăvirii învierii Domnului 588 (Mărturisirea Ortodoxă, partea III, răsp. la întreb. 60: “Noi creştinii însă în locul sâmbetei ţinem ziua Duminicii, pentru această pricină: fiindcă în ziua de Duminică, odată cu învierea lui Iisus Hristos, Domnul nostru, s-a făcut înnoirea a toată lumea şi slobozirea neamului omenesc din robia diavolului”).

286. Pentru ce serbăm Duminica ? 
Serbăm Duminica, pentru că:

    • a) E ziua cea dintâi a creaţiunii;
    • b) E ziua în care a înviat Domnul (“prima a sâmbetelor”, adica “ziua întâi a săptămânii”; Matei 28, 1-7 si Marcu 16, 2);
    • c) E ziua în care S-a pogorat Sfântul Duh peste Sfinţii Apostoli (Fapte 2, 1 s. u.).
    • d) E ziua în care s-a oficiat înca de la început, în Biserica creştină, “frângerea pâinii”, adică Sfânta Liturghie.

Cu un cuvânt, Duminica e ziua de bucurie în care prîznuim zidirea omului de cître Dumnezeu-Tatăl, răscumpărarea lui prin Dumnezeu-Fiul şi sfinţirea lui prin Dumnezeu-Sfântul Duh 589 (Leon cel Mare, Epist. Decret. 81, cap. 1).

287. Creştinii au serbat dintru început Duminica ? 
Da. Pentru motivele de mai sus, Sfinţii Apostoli şi primii creştini numeau aceasta zi Ziua Domnului şi o serbau prin adunări de rugăciune şi slujbă, împreunate cu săvârşirea Sfintei Euharistii, precum şi cu felurite fapte de milostenie. Mărturie despre aceasta ne stau cele ce găsim scrise chiar în Sf. Scripturi (vezi Fapte 20, 7; 1 Cor. 16, 2; Apoc. 1,10). Aşijderea făceau şi bărbaţii apostolici, adică ucenicii Sfintilor Apostoli. Unul dintre aceştia, anume Sf. Ignatie Teoforul, episcop al Antiohiei (+107), scrie în scrisoarea trimisă de el creştinilor din Magnesia (cap. 9): «Aşadar, cei care au trăit în rânduielile cele vechi şi au venit la nădejdea cea nouă, să nu mai ţină sâmbăta, ci Duminica, în care şi viaţa noastră a răsărit, prin El şi prin moartea Lui» 590 (Scrierile Parintilor Apostolici, trad. cit., p. 168.). Iar Sf. Iustin Martirul (+155) scria pe la mijlocul veacului al doilea după Hristos: «În ziua soarelui (Duminica), noi ne adunăm cu toţii laolaltă, deoarece aceasta este prima zi în care Dumnezeu, schimbând intunericul şi materia, a creat lumea, iar Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, în aceeaşi zi a înviat din morţi» 591 (Apologia I, cap. 67, trad. cit., p. 71.).
Asemenea mărturii mai găsim şi în Aşezămintele Sf. Apostoli (cartea II, cap. 59), în canoane 592 (Vezi de ex. can. 29 Laodiceea), precum şi la o mulţime de Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti din veacurile II-IV, ca de pildă: Tertulian  593 (Apologeticum, cap. 16, trad. David Popescu, vol. cit., p. 63; De corona militis, cap. 4), Sf. Irineu 594 (Epistola catre Victor, Episcopul Romei (la Eusebiu al Cezareei, Istoria bisericeasca, V, 24.), Origen 595 (Tâlcuirea la cartea Ieşire, cap. 15), Sf. Ambrozie 596 (Sermo 61), Sf. Ioan Gura de Aur s.a.
De aceea, odată cu recunoaşterea creştinismului de către împăratul Constantin cel Mare (313), Duminica a fost recunoscută şi consfinţită de către stat ca zi de odihnă, chiar pentru necreştini, rămânând astfel până astăzi la toate popoarele creştine, ca zi săptămânăla de repaos sau odihnă .

288. De câte feluri sunt sărbătorile din cursul anului bisericesc ? 
După însemnătatea lor, ele sunt de două feluri, şi anume:

    • a) Sărbatori domneşti (praznice împărăteşti), închinate preamăririi lui Dumnezeu sau uneia din Persoanele Sfintei Treimi, îndeosebi a Fiului lui Dumnezeu, Hristos Mântuitorul.
    • b) Sărbatori ale Sfinţilor mai aleşi, între care cele dintâi sunt sărbătorile Maicii Domnului, cea dintâi dintre Sfinţi .

289. Care sunt sărbătorile domneşti (praznicele împărăteşti) din cursul anului ? 
Sărbătorile domneşti din cursul anului sunt:

    • 1. Paştele sau Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai veche şi mai mare sărbătoare creştină, “sărbătoarea sărbătorilor” şi “praznicul praznicelor”.
    • 2. Înălţarea la cer a Domnului, care cade totdeauna Joia – la patruzeci de zile dupa înviere.
    • 3. Rusaliile – numită în popor şi Duminica Mare – sau Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, la 50 de zile dupa înviere, sau la zece zile dupa înălţare.
    • 4. Schimbarea la faţă a Domnului, 6 august.
    • 5. Crăciunul sau Naşterea Domnului, la 25 decembrie.
    • 6. Tăierea împrejur a Domnului, la 8 zile după Naştere, la 1 ianuarie (Luca 2, 21).
    • 7. Boboteaza sau Botezul Domnului (Epifania sau Teofania =Arătarea Domnului), la 6 ianuarie.
    • 8. Întâmpinarea Domnului (Stretenia), la 40 de zile după Naştere, adică la 2 februarie (Luca 2, 22 s.u.).
    • 9. Floriile, Duminica Stâlpărilor sau a Floriilor, cu o săptămână înainte de Paşti, ziua intrării triumfale a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi (Matei 21, 1-10 si Ioan 12, 12-18).
    • În această zi se aduc la biserică, se binecuvânteaza şi se împart stâlpări sau ramuri verzi de salcie, în amintirea ramurilor de finic cu care mulţimile au întâmpinat pe Domnul la intrarea Lui in Ierusalim; ele sunt totodata simbolul (semnul) biruinţei împotriva morţii câştigată de Domnul.
    • 10. Tot între praznicele împărăteşti se numară, de obicei, şi Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie.

Primele trei sărbători şi a noua sunt sărbători mişcătoare, sau schimbătoare, adică data lor depinde de data Paştelui, care se schimbă în fiecare an; celelalte sunt sărbători cu data fixa, adică ele cad în fiecare an în aceeaşi zi a lunii, dar nu în aceeasi zi din săptămână.

290. Care sunt praznicele Maicii Domnului, adică sărbătorile mai însemnate închinate Sfintei Fecioare ? 
Acestea sunt patru, şi anume:

    • 1. Naşterea Maicii Domnului, sau Sfânta-Maria mica, la 8 septembrie.
    • 2. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Vovidenia sau Ovedenia, la 21 noiembrie.
    • 3. Buna-Vestire sau Blagovestenia, la 25 martie.
    • 4. Adormirea Maicii Domnului, sau Sfânta-Maria mare, la 15 august. Aceste sărbători sunt zugrăvite de obicei pe tâmpla sau catapeteasma bisericii, în rândul sărbătorilor domneşti, fiind deci socotite ca praznice împărăteşti, deoarece Sfânta Fecioara e împărăteasa Cerului, fiind cea mai aleasă dintre sfinţi.

291. Care sunt sărbătorile sfinţilor mai aleşi din cursul anului ? 
Sunt următoarele:

    • 1. St. Marele Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, la 26 octombrie.
    • 2. Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, la 8 noiembrie.
    • 3. Sf. Marele Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, la 6 decembrie.
    • 4. Sf. Arhidiacon şi întâiul mucenic, Stefan, la 27 decembrie.
    • 5. Sf. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei-Capadociei, la 1 ianuarie.
    • 6. Sf. Ioan Botezatorul, Proorocul şi înainte Mergatorul Domnului, la 7 ianuarie.
    • 7. Sf. Marele Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, la 23 aprilie.
    • 8. Sf. Împăraţi Constantin şi maica sa, Elena, la 21 mai.
    • 9. Sf. Apostoli Petru şi Pavel (Sanpetru), la 29 iunie.
    • 10. Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, la 20 iulie.

În unele calendare de perete mai noi, atât Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, cât şi Tăierea capului Sf. Ioan sunt însemnate cu cruce neagră, deci ca sărbatori bisericeşti fără ţinere. La Sfinţi, se serbează, de obicei, ziua morţii lor, care e socotită ziua naşterii lor spre cele veşnice.

292. Cum trebuie să ţinem sărbătorile ? 
În primul rând dând răgaz trupului şi minţii să se odihnească şi să se reculeagă din vălmăşagul treburilor şi grijilor lumeşti. Al doilea, prin mergerea la biserică, pentru a lua parte la sfânta slujba. Al treilea, prin folosirea timpului ce ne mai rămâne, cu grija pentru cele ale sufletului, cu fapte de milostenie (ajutorarea săracilor, cercetarea bolnavilor s.a.), sau cu îndeletniciri pioase şi ziditoare de suflet, ca de pildă, participarea la adunări de învăţătură creştină şi de sporire în virtute, citire din Sfânta Scriptură sau din cărţi cu cuprins folositor 597 (Mărturisirea de credinţă…, partea III, Răspuns la întreb. VII, trad. cit., p. 144.).