Istoric

             Buni creştini, cu dragoste şi credinţă în Dumnezeu, locuitorii comunei Negreni şi-au ridicat de-a lungul veacurilor mai multe locaşuri de rugăciune. Cea mai veche construcţie care se păstrează azi în comună este biserica de lemn din Bucea. Edictul de la Buda dat de Biserica Catolică în anul 1299, prin care se interzicea construcţia bisericilor din piatră de către ortodocşi (Căpăţănă 1994, p. 3), încercându-se şi în acest mod catolicizarea românilor, reprezintă actul de naştere a unei arhitecturi ecleziastice din lemn, care avea la bază arhitectura laică rurală, respectiv casa ţărănească.

Biserica Ortodoxă Bucea

        Foarte aproape de şoseaua care face legătură între Cluj-Napoca şi Oradea, în centrul satului Bucea, se află biserica de lemn ce poartă hramul „Naşterea Maicii Domnului” . Capodoperă a arhitecturii lemnului din Transilvania, ea este înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Cluj sub codul LM1 2004: CJ-II-m-B-07539. Tradiţia locală spune că la construirea bisericii erau în sat şapte familii, din care trei aveau numele Ilea, diferenţiindu-se după porecle. Tot conform tradiţiei, biserica a fost construită de familiile Ilea Mitruţă a Monului, llea Nuţu a Burzucului şi Ilea Nuţ a Toderichei pe la 1791, fapt întărit şi de inscripţiile aflate pe o bârnă de la intrarea în biserică, iar cioplitori se crede că au fost Ilea Mitruţă şi Ilea Gheorghe Filimon.

          La fel ca majoritatea locaşurilor de cult din Evul Mediu, biserica este aşezată pe un pinten de deal, în cazul nostru al dealului Gorhan, pentru a-i veghea de acolo pe oameni şi pentru ca ţăranul, atunci când urca la sfânta biserică să refacă drumul Golgotei, calea patimilor Mântuitorului. Construirea pe înălţimi avea bineînţeles şi raţionamente practice, şi anume pentru a fi ferită de inundaţii şi incendii. Construită după tipicul caselor ţărăneşti vechi din Apuseni, biserica de lemn din Bucea este înălţată din bârne de stejar îmbinate în cheotoare dreapta şi în coadă de rândunică, pe o fundaţie de piatră. Casa Domnului (biserica) era realizată de acelaşi meşter care construia şi casa ţăranului, aceasta din urmă fiind sfinţită atât de către preot la diferite ocazii, cât şi de către ţăran cu sudoarea frunţii, în fiecare zi. Este izbitoare asemănarea bisericii din lemn cu o casă ţărănească peste care s-a ridicat un turn clopotniţă. Pe latura sudică a construcţiei de la Bucea se află un pridvor cu 9 stâlpi prizmatici care împreună cu consolele şi cu cununa formează arcade semicirculare, decorate cu motive geometrice. Acesta avea şi rolul funcţional de a proteja pereţii mai expuşi intemperiilor, dar întăreşte şi inspiraţia laică.

          Biserica cuprinde trei părţi: pronaosul – destinat femeilor, naosul – bărbaţilor – care au un plan dreptunghiular unitar şi absida altarului decroşată, poligonală cu patru laturi – pentru slujitorii bisericii. Pronaosul este tăvănit cu scânduri curbate, iar de pe grinzile lui se înalţă turnul de lemn care domină întreaga zonă. La nivelul coamei acoperişului, turnul are o galerie cu parapet în rezalit cu 3 arcade semicirculare şi un coif octogonal. Naosul are o boltă semicilindrică ridicată direct de pe pereţi, iar în altar bolta semicilindrică este ridicată de pe pereţii paraleli, restul fiind acoperit cu două triunghiuri sferice, pe arc dublou (Repertoar 2002, p. 19-20).

          Intrarea se face pe latura sudică printr-o uşă suficient de largă, dar mai scundă decât înălţimea medie a unui om, pentru ca ţăranul să se prezinte cu capul plecat în faţa Domnului. Portalul uşii de intrare este decorat cu motive geometrice, cruci şi spirale realizate prin incizia lemnului. Pe grinda de lângă cunună, în dreapta uşii, se găseşte in- cizat cu litere chirilice anul construcţiei: 1791. Odată intraţi în Casa Domnului, credincioşii sunt întâmpinaţi de picturile care reproduc diferite teme biblice, atât de necesare educaţiei creştine într-o perioadă când cunoaşterea slovelor nu era la îndemâna tuturor, în tindă se pot desluşi şirul izoform al fecioarelor din pilda celor zece fecioare . Pictura realizată la sfârşitul secolului al XVlII-lea, a fost refăcută în anul 1880 de Dionisie Iuga şi se păstrează până azi spre încântarea celor care zăbovesc în sat ca să o admire la peste două secole de existenţă. Inscripţia aflată pe iconostasul bisericii este următoarea: „Santa bis. sa zugrăvitu în vara a. 1880 sub stăpanitoru F. Josif I imp şi rege! Mironu Romanulu arch. şi Mitropolitu Ioami Melianu Eppu. Teodoru Filipu Ad- ministratoru Protopopesc Simeonu Butiri adm. Paroch !!! Georgiu Darabanu Notariu cerc. Ilea Toderu Alexi titoru Ilea Mihaiu burzuc jude com: Ilea Gavril cant Adolf Spitz armd şi membr. com! Dionisiu Juga cant: et Zugrav de Nicola”.

          Anul picturii mai este amintit şi pe bolta naosului, în medalionul ce conţine porumbelul, simbolul Duhului Sfânt, dar şi pe balconul corului, unde este pictat Sfântul Prooroc Ilie . Pe bolta bisericii sunt pictaţi cei patru evanghelişti, iar iconostasul este împodobit cu picturi ce reprezintă cei 12 apostoli, în partea superioară a acestuia aflându-se o icoană de o formă mai puţin întâlnită, ovală, reprezentându-1 pe Iisus răstignit.

          În mica biserică din lemn, românul simţea că Divinitatea este mai aproape de el, nu se pierdea ca şi contemporanul său occidental în imensitatea catedralelor gotice sau renascentiste. Dar totodată el nu trăia izolat de restul lumii europene şi acest lucru se poate observa prin pătrunderea unor influenţe gotice în construcţia câtorva biserici din zona Huedinului (Agârbiciu, Aghireş, Dânc, Păniceni), constând în decorarea turnului clopotniţă cu alte patru mici tumuleţe-fiala. Cu aceste monumente, intrarea în Europa o facem cu fruntea sus în faţa semenilor noştri şi cu ea plecată doar în faţa bunului Dumnezeu care ne-a învrednicit cu aceste capodopere ecleziastice la care trebuie să veghem ca să nu dispară din nepăsarea semenilor (Filip 2004).

          Datorită trecerii timpului, acoperişul fiind stricat, în anul 1959 biserica a fost reacoperită cu şindrilă şi restaurată iar abia în 8 iulie 1962 a fost sfinţită de un episcop, în persoana P.S. Valerian Zaharia al Oradiei. Acoperişul a mai fost reparat încă o dată înainte de 1988, prin grija părintelui Mircea Dejeu, pe cheltuiala credincioşilor, a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, precum şi a Protopopiatului Ortodox Huedin. Resfmţirea a avut loc în 23 octombrie 1988, de către P.S. lustinian Maramureşanul, episcop ortodox al Vadului, Feleacului şi Clujului.

      Bine conservată şi întreţinută de către buceni sub îndrumarea neobositului preot Mircea Dejeu, biserica de lemn din Bucea reprezintă un exemplu de grijă creştinească faţă de memoria înaintaşilor care au ridicat acest monument în lemn şi totodată responsabilitate faţă de valorile arhitectonice şi spirituale pe care trebuie să le lăsăm urmaşilor.

         Oameni harnici şi mândri, bucenii de azi nu s-au lăsat mai prejos faţă de înaintaşii lor, ridicându-şi o biserică pe care trecătorii pe drumul spre Occident sau spre Orient nu pot să n-o remarce. între reperele ce atestă credinţa localnicilor, noua biserică din satul Bucea constituie un simbol aparte. Construită cu eforturi financiare şi fizice imense din partea credincioşilor păstoriţi de preoţii Vasile Romitan, Augustin Dejeu şi Mircea Dejeu, frumoasa biserică a fost zidită între anii 1954-1980 şi se înalţă deasupra luncii şi văii Crişului Repede ca o adevărată bijuterie arhitectonică . Sfinţită la 4 iulie 1982, biserica impresionează prin concepţia arhitectonică, proporţionalitatea dimensiunilor, a liniilor şi formelor exterioare, prin sculptura iconostasului. Pictura interioară de o deosebită frumuseţe şi expresivitate care redă aspecte din viaţa lui Iisus şi a altor personaje biblice ce încântă privirea şi impune respectul şi admiraţia oricărui privitor, a fost realizată de către pictorul bucureştean Petre Botezatu .

          Prin grija neobositului preot Mircea Dejeu, în anul 1997 a fost introdusă încălzirea cu aer cald, iar în 1999 exteriorul bisericii a fost renovat. Tot prin strădania sa, a fost amenajată o casă parohială corespunzătoare mileniului III.

         Noua biserică ce ar face cinste în oricărui oraş, a necesitat enorme cheltuieli materiale, băneşti şi de muncă, pe care în cvasitotalitate le-au suportat locuitorii satului cu suflete largi şi generoase. Tot aceşti vrednici săteni şi-au adus o contribuţie importantă la ridicarea bisericuţei de lemn cu hramul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Românul”, baza de pornire a viitoarei mănăstiri din apropiere, de la Piatra Craiului.

         În prezent, slujbele religioase se oficiază în noua, frumoasa şi monumentala biserică, dar nu este uitată şi nici neglijată vechea biserică de lemn din deal, de care sătenii şi fiii satului se simt legaţi prin adânci fibre sufleteşti. Acolo mulţi dintre ei au auzit prima oară Cuvântul Domnului, acolo mulţi au fost botezaţi, cununaţi, acolo şi-au plâns morţii şi în cimitirul din jurul ei îşi dorm somnul de veci părinţi, bunici, fraţi, surori, copii, prieteni şi alţi consăteni apropiaţi lor (Bulzan 1997). Aici sunt oficiate toate sărbătorile închinate Maicii Domnului dar şi alte slujbe de rugăciune cu diferite ocazii, cum sunt cele din Săptămâna Mare, Duminica Tomii şi altele, avându-se grijă deosebită faţă de vechiul lăcaş, de întreţinerea lui.

        Pe baza unor însemnări de pe o Evanghelie din anul 1859 şi a altor documente, am reconstituit şirul preoţilor care au slujit aici: Simion Butiri între anii 1874- 1882 (preot din Valea Negrii), Vasile Bulzan între 1882-1924 (preot din Negreni), Ilie Ilea între 1924 şi 4 august 1940 („originar din Bucea”, pensionar din 1936), Zaharie Chirilov („din Hotin, care a trebuit să evacueze din Basarabia, ocupată în mod nevolnic de către Ruşi”) a fost nevoit să plece şi de aici după cedarea nord-vestului Ardealului către Ungaria, revenind preotul pensionar Ilie Ilea, urmat de Vasile Romitan (preot din Negreni) între 1945 (1947?) şi 1980 şi Mircea Dejeu din 1980 – când s-a reînfiinţat parohia Bucea şi până azi, toţi contribuind la ridicarea spirituală a credincioşilor şi la păstrarea şi conservarea monumentului de arhitectură religioasă românească de pe dealul Gorhan. Trebuie menţionat faptul că părintele Augustin Dejeu după pensionare, ţinea slujbele în biserica din Bucea tot a doua duminică, atunci când preotul paroh Vasile Romitan slujea la Negreni (Albiter 2009).

         Până în anul 1981 când la comanda autorităţilor de atunci au fost predate Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, la biserică se aflau următoarele cărţi bisericeşti mai vechi:

  • Chiriacodromion – Bălgrad, 1699
  • Octoih – Râmnic, 1742
  • Triodion – Blaj, 1776
  • Octoih-Blaj, 1783
  • Evanghelie – sec. al XVIII – lea
  • Penticostarion – Sibiu, 1805
  • Liturghier – tipărit la Sibiu în anul 1814
  • Octoih – Buda, 1826
  • Molitvelnic – Sibiu, 1849
  • Liturghier – Sibiu, 1862
  • Epistolie şi Evanghelie – Viena, 1865.

          În ultimii ani, prin grija părintelui Mircea Dejeu au fost recuperate din diverse locuri o serie de cărţi, în vederea expunerii într-un viitor muzeu al satului Bucea:

  • Octoih-tipărit la 1792
  • Patima şi moartea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, de Vasile Aaron – tipărită la Sibiu, în 1808
  • Evanghelie – tipărită la Sibiu, în 1859
  • Molitvelnic – tipărit la Sibiu, în 1874.

Biserica Ortodoxă Negreni

        Un document deosebit de preţios pentru istoricul bisericii din Negreni şi a satului îl reprezintă aşa-numita „Cronica bisericii parohiale Fecheteu/Feketeto”, finalizată pe la 1905 de către preotul Vasile Bulzan. Manuscrisul aflat în biblioteca bisericii parohiale Negreni ne-a fost pus la dispoziţie cu toată bunăvoinţa de către părintele paroh Ioan Mureşan.

          La Negreni prima biserică ortodoxă a fost ridicată din lemn în sectorul Prilog odată cu aşezarea primilor oameni în acel loc. Faptul că acolo exista o biserică este confirmat de „tradiţiunile remase din bătrâni” dar şi de hidronime, pârâiaşul care curge prin mijlocul acestui sector purtând numele de „Valea Bisericii”. O altă biserică ar fi existat în sectorul Osoiele, dar „de pe ce timpuri au fost întemeiate nu se scie”. După informaţiile consemnate în „Cronică”, aceste două bisericuţe de lemn „le-ar fi ruinat popoarăle varvare (barbare – n.n.) cari au invadat în timpurile vechi… acestea locuri”.

         Începutul construcţiei bisericii actuale ce are hramul „Arhanghelii Mihail şi Gavril” este înconjurat de legendă. Aceasta spune că biserica din Prilog fiind foarte veche, credincioşii au vrut să-i facă o renovare complctă. Când meşterii au cioplit o nouă talpă, a sărit o aşchie care a fost dusă de vânt până pe locul unde se află biserica în prezent. Această întâmplare a fost lăută ca un semn ceresc şi enoriaşii au mutat biserica pe acest loc. Dar legenda porneşte de la un fapt real, şi anume coborârea populaţiei din cătune, crânguri, din locurile izolate, spre vatra satului, de-a lungul Crişului Repede, fenomen care continuă şi azi.

         Biserica de lemn a existat pe acest loc până în anul 1841 când a fost distrusă în urma unui viscol puternic. Pe la 1905 – după cum scria preotul Vasile Bulzan în a sa „Cronică”, pe clopotul mare de la biserică era trecut cu cifre romane anul MDCXX- XIX (adică 1639), iar pe cel mic anul 1802. De aici putem presupune fară să greşim foarte tare, că la Negreni exista o biserică cel puţin din jurul anului 1639, de la care provenea acel clopot.

        Date mai sigure despre biserica ortodoxă din Negreni avem începând cu anul 1846 când a început construcţia actualei biserici . Aceasta a fost „edificată din piatră” şi a fost „zugrăvită”, dar „afară de icoanele obicnuite, altele nu se găsesc pe păreţii bisericii” după cum aflăm din „Cronică”. „După tradiţiunile oamenilor bătrâni” construcţia bisericii a durat destul de mult, „de la anul 1846 până la anul 1856″, ctitori fiind „parochianii de pe acel timp”. Faptul că edificarea acestei biserici a durat 10 ani arată pe de-o parte că lucrarea a fost uriaşă faţă de starea materială şi numărul locuitorilor din Negreni, iar pe de altă parte că a fost o perioadă destul de grea, la doi ani de la începerea construcţiei izbucnind revoluţia paşoptistă, ceea ce a îngreunat mult lucrările.

         Biserica a fost sfinţită în anul 1856 de către „protopresbiterul tractului Peşteş” (protopopul de Peştiş, judeţul Bihor) Simeon Bica, pe timpul când în fruntea Episcopiei Aradului se afla Prea Sfinţia Sa Procopiu Ivacicoviciu .

         Bătrânii satului mai povestesc şi azi cum orologiul din turla bisericii le-a fost dăruit credincioşilor de către marele arhiereu Andrei Şaguna (Cohuţ 2007). După cum ştiu de la înaintaşii lor, prin 1864-1865, mitropolitul românilor ardeleni Andrei Şaguna, a trecut cu poştalionul prin Negreni spre capitala imperiului, Viena, pentru a cere din nou împăratului Francisc Iosif drepturi naţionale, sociale şi politice pentru românii din Imperiul Habsburgic. Profitând de faptul că în Negreni se făcea schimbul cailor la poştalion, credincioşii de atunci, aflând despre trecerea marelui ierarh al românilor prin comuna lor, au împodobit repede drumul din centrul comunei şi până la biserică cu verdeaţă şi covoare. O delegaţie de credincioşi în frunte cu preotul paroh Iosif Furcoviciu şi cu cantorul bisericii, l-au invitat pe mitropolit să le viziteze biserica. Ajungând în faţa impunătoarei biserici, marele arhiereu a lăudat străduinţa şi hărnicia acestor credincioşi care deşi săraci, au ridicat un locaş de închinare atât de frumos şi de impozant. Nemuritorul mitropolit le-a spus atunci că „între Cluj şi Oradea, biserica lor este cea mai frumoasă”. De bună seamă că aceste cuvinte au fost ca şi un balsam mângâietor pentru truda şi jertfa lor. La auzul laudei mitropolitului, unul dintre credincioşi i s-a adresat cu următoarele cuvinte: „înalt Prea Sfinţia voastră, după cum vedeţi, în turn i-am lăsat loc de ceas care s-o facă şi mai frumoasă şi mai de neîntrecut de alte biserici din jur. Dumnezeu ştie când vom putea să ne cumpărăm ceasul, că suntem săraci şi tare am vrea să-1 avem!”. Probabil că în clipa aceea ei au simţit că această dorinţă a lor va fi împlinită prin voia lui Dumnezeu, căci un moşneag a îndrăznit să răspundă laudei pe care a adus-o ierarhul pentru biserică, prin a afirma şi el că „într-adevăr dacă ei ar mai avea posibilităţi materiale să-şi cumpere un ceas pe care să-1 vadă şi să-1 audă că bate în turnul bisericii, atunci biserică precum a lor, cu adevărat că nu ar exista între Cluj şi Oradea”. La auzul acestei de-a doua intervenţii, mitropolitul le-a răspuns doar atât „Bunul Dumnezeu vă va ajuta şi curând vă veţi putea îndeplini şi această arzătoare dorinţă!”. La plecare i-a încredinţat că se va interesa de aproape de această parohie şi va mai veni pe aici.

       Într-adevăr, n-a trecut multă vreme şi credincioşii din Negreni au primit în dar un ceas pentru biserica lor, adus de la Viena de marele mitropolit, drept semn de preţuire a râvnei şi jertfei pe care le-au făcut spre mărirea lui Dumnezeu. La predarea ceasului, mitropolitul le-a spus: „Iată, v-am adus ceasul dorit, el să vă fie simbolul dragostei şi credinţei pentru neam şi lege!”.

      După 78 de ani de la acea dată, în împrejurări oarecum similare, când Negreniul se afla în zona din nord-vestul Transilvaniei cedată Ungariei în toamna anului 1940, episcopul Nicolae Colan al Clujului, care a ajuns mai târziu în scaunul de mitropolit de Sibiu, a vizitat şi el frumoasa biserică şi a sfinţit acest locaş al Domnului, în anul 1942. Sfinţirea a fost mai mult un prilej de întâlnire şi solidaritate a fruntaşilor români ardeleni, cu scopul de a mai înviora sufletul românilor oropsiţi prin separarea lor de Patria-Mamă prin Dictatul de la Viena. Printre oaspeţii de seamă ai părintelui Augustin Dejeu şi ai locuitorilor din Negreni se aflau profesorul Iuliu Haţeganu, Alexandru Hodoş subsecretar de stat în guvernul de la Bucureşti, reprezentanţi ai corpului diplomatic român de la Budapesta, Cluj şi Oradea (Rus 1998). în timpul cât a fost preot la Negreni, părintelui Augustin Dejeu i s-a încredinţat şi conducerea mănăstirii de maici de la Castelul lui Octavian Goga din Ciucea.

        Retrocedarea Ardealului de nord-vest către România a făcut posibilă întoarcerea din refugiu a preotului Vasile Romitan, iar părintele Augustin Dejeu a fost mutat în Vişag, o parohie de la poalele Vlădesei. Credincioşii Negreniului cu suflet mare, păstoriţi de preotul paroh s-au mobilizat din nou exemplar, renovând biserica în anii 1948, 1963 şi 1970-1972. Cu această ultimă ocazie a fost pictat pentru prima dată în ulei „Cununa iconostasului” de către profesorul Coriolan Munteanu din Cluj. Totalul lucrărilor făcute la biserică s-a ridicat la frumoasa sumă de 60.000 lei, adunată doar de către credincioşii din această parohie. Sfinţirea bisericii s-a făcut la data de 2 iulie 1972 de către Prea Sfinţia Sa, episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului, Teofil Herineanu.

        Credincioşii îndrumaţi de preotul Dumitru Fărcaş au mai urcat o treaptă spre mântuire în anul 1996, când biserica parohială din Negreni a fost împodobită cu o frumoasă pictură în frescă, în care pe lângă frumoasele scene biblice cu mesaj, a fost redat şi chipul binefăcătorului bisericii, mitropolitul Andrei Şaguna.

        Pe la anul 1905, conform „Cronicii”, existau la biserică următoarele cărţi bisericeşti:

  • EVANGHELIA – „acuma întâiu tipărită întru al doilea an din a patra domnie a Ţării Românesci a prealuminatului şi prea înălţatului Domn Io Constantin Nicolae (Mavrocordat – n.n.) voivod, cu binecuvântarea preasfinţitului mitropolit al Ungro- valachiei Kir Neofit…şi cu toată osârdia şi cheltuiala s(finţiei) sale iubitorului de D- zeu Kir Climent episcopului Râmnicului în s(fân)ta episcopia a Râmnicului la anul dela facerea lumei ….” (adică tipărită la Râmnicul Vâlcea în anul 6254 de la Facerea Lumii, ceea ce corespunde anului 1746 de la naşterea Mântuitorului – n.n.);
  • EVANGHELIA – tipărită „cu binecuvântarea Prea Sfinţiei Sale Domnul Andrei baron de Şaguna episcop al bisericii greco-răsăritene ortodoexe” la Sibiu, „la anul D-lui 1859″;
  • LITURGIERIU – „tipărit în zilele preaînălţatului împărat al Austriei Francisc Iosif I” la Sibiu, în anul 1862; – pe această carte era scris de mână: „Această carte., a donat pe sama s(fintei) biserici din Lacul Negru/Feketeto: Man Petru ragu şi socia sa Bulzan Maria spre vecinica amintire a lor, cu preţul 4 fl(orini) v.a. Fecheteu la 29 Iunie 1881, semnat prin Vasiliu Bulzan preot”;
  • MINOLOGIAN – „acum întâi tipărit românesce sub stăpânirea preaînălţatului împărat al românilor Josif al II… în Blaj… la anul dela nascerea lui Xristos …..” (adică tipărită la Blaj în anul 1781 de la naşterea lui Iisus Hristos- n.n,);
  • TRIODION – „tipărit întru întâia domnie de Ungrovalachia (Ţara Românească – n.n.) a prealuminatului domn Grigoriu Alexandru Ghica… în Bucuresci la anii dela zidirea lumii …..” (adică tipărită la Bucureşti în anul 6276 de la Facerea Lumii, ceea ce corespunde anului 1768 de la naşterea Mântuitorului – n.n.);
  • APOSTOL – „tipărită în zilele prealuminatului şi înălţatului împărat al Austriei Francisc Josif I” la Sibiu, în anul 1851; – pe această carte mai era scris de mână: „Această carte., a cumpărat locuitoriul din Feketeto Gabrian Georgiu a Şimochi pe partea s(fintei) biserici din Feketeto întru eterna pomenire a lui şi soţiei sale Maria şi ziua adormirei Născătoarei de D-zeu sau 15/27 august anul 1868, fiind paroch losif Furkovits iar docente Mihai Furkovits scris prin mine smeritul Mihai Furkovits învăţătoriu”;
  • OCHTOIC – „tipărit… sub stăpânirea preaînălţatei împăretesei românilor prin casa Ardealului doamnei Măriei Tereziei… în anii dela Xristos …. de tipograful Râmnicului…” (adică tipărită la Râmnicu Vâlcea în anul 1770 de la naşterea lui lisus Hristos- n.n.);
  • KIRIACODROMION sau EVANGHELIE ÎNVĂŢĂTOARE – „tipărit şi di- ortăsit mai luminat în limba românească întru întâiul an al celei de D-zeu înălţatei domnii a prealuminatului şi preaînălţatului domn Io Constantin Nicolae (Mavrocor- dat – n.n.) voivod cu binecuvântarea şi toată cheltuiala a preasfinţitului mitropolit al Ungrovalachiei Kir Ştefan.. (în) Bucuresci la anul de la zidirea lumii …., dela întruparea d-lui …..” (adică tipărită la Bucureşti în anul 6240 de la Facerea Lumii, 1732 de la naşterea Mântuitorului – n.n.);
  • PREDICĂ – „sau învăţături la toate duminicile şi sărbătorile de peste an de Petru Maior”, tipărită la Buda în anul 1811; – după cum mai aflăm din „Cronică”, pe această carte „se afla scris la sfârşitul tomului I. Eu cel smerit întru preoţi Mihai Lascoviciu paroch băulacei(?) zic să ierte milostivul D-zeu păcatele cui a cumpărat această carte. Decembrie 1814. şi mare suşig a fost cât multe case a niarăduit(?) pustii, în 2 ani au mâncat oamenii mălai de cio(ci?) şi de /nedescifrabil/”
  • CIASLOV – tipărit „în zilele prealuminatului împărat Francisc losif I, cu binecuvântarea prea s(finţiei) sale D-lui Andrei (Şaguna – n.n.) dreptcredinciosul archi- episcop şi mitropolit al românilor de legea răsăriteană din ardeal şi Ungaria. Sibiu… la anul 1870″;
  • PENTICOSTAR – tipărit „sub stăpânirea Doamnei Măriei Tereziei cu binecuvântarea celor mai mari. Blaj… anii de la Xristos …..” (anul 1778 – n.n.);
  • PSALTIREA – lipsesc datele despre locul şi anul tipăririi;
  • EUCHOLOGION – „adecă molitvelnic acum întru acest chip tipărit după rân- duiala celui grecesc întru întâia domnie a măriei sale prealuminatului… şi oblăduitoriu a toată Ţara Românească Ştefan Mihai Racoviţă voivod, cu binecuvântarea şi cu a sa cheltuiala preasfinţitului mitropolit al Ungrovalachiei Kir Grigorie… anul dela Xristos ….” (anul 1764 – n.n.)
  • OCTOICH mic – tipărit la Sibiu în anul „…..” (1833 – n.n.);
  • NOUL TESTAMÂNT – tipărit „pre limba românească cu îndemnarea şi porunca dimpreună cu toată cheltuiala a măriei sale Georgiu Rakoczi craiul Ardealului… întru a măriei sale tipografie… în Ardeal în cetatea Belgradului (Bălgradului – n.n.) anii dela întruparea D-lui şi Mântuitoriului nostru Isus Xristos AXA(…) luna lui genuariu K” (adică tipărită la Alba-Iulia/Bălgrad în 20 ianuarie anul 1630(?) de la naşterea Mântuitorului – n.n.);
  • BIBLIA – „adecă dumnezeeasca scriptură a legii vechi şi acelei nouă toate care s-a tălmăcit de pre limba elenească (greacă – n.n.) pre înţelesul limbii românesci acum întâiu s-a tipărit românesce sub stăpânirea preaînălţatului împărat al românilor Francisc al II şi cu binecuvântarea măriei sale prealuminatului şi preasfinţitului…. Domn loan Bob vlădica (episcopul – n.n.) Făgăraşului, în Blaj… anul dela nascerea lui Xristos AVHC” (adică tipărită la Blaj în anul 1795 de la naşterea Mântuitorului – n.n.).

         Pe lângă aceste cărţi foarte vechi şi valoroase, în anul 1905 la biserica din Negreni mai existau:

  • – „Antimisul vechiu cu inscripţiunea următoare: Acest dumnezeesc jertfelnic pe carele se săvârşeşte dumnezeeasca cea fară sânge neprihănită slujbă s-a blagoslovit şi s-a sfinţit de prealuminatul şi preasfinţitul Domn Petru Pavel Aron vlădica Făgă-raşului în zilele înălţatei cesar crăiasă Măriei Teresiei”. Neavând alte informaţii în „Cronică”, dar ştiind că Maria Tereza a domnit între anii 1740-1780, iar Petru Pavel Aron a fost episcop al Făgăraşului între anii 1752-1764, acest Antimis poate fi datat în această ultimă perioadă;
  • – „Antimisul nou… dumnezeescul altariu pentru de a se îndeplini pe el nesânge- roasele liturgii sfinţit sfinţit prin dreptcredinciosul episcop eparhial al Aradului Ivan Meţian, dăruit bisericii ss. archangeli Mihail şi Gavril din comuna Fecheteu în anul Domnului 1881″.

         În comună existau 371 de case în anul 1905 „iară numărul sufletelor la finea (sfârşitul – n.n.) anului 1904 a fost 999 bărbaţi şi 945 femei, de tot 1944″.

         Biserica în anul 1905 deţinea 1177 stânjeni pătraţi de pământ (aproximativ 42 ari; 1 stânjen = 3,59 mp) pe care-1 folosea preotul şi nu avea fond pentru scopuri filantropice.

        Dintr-un inventar privind averea mobilă şi imobilă a bisericii parohiale Negreni protopopiatul Peştiş făcut la 31 decembrie 1934, reiese că biserica nu a primit pământ în urma reformei agrare din 1921. Conform celor înscrise în registrul de inventar de către preotul paroh Vasiliu Bulzan şi epitropii George Avram, Iosif Avram şi Vasile Bulzan, verificate şi aprobate în şedinţele Consiliului Parohial şi a Adunării Parohiale, biserica deţinea următoarele suprafeţe de teren, în valoare totală de 46.000 lei:

  • – 800 stânjeni pătraţi de teren arător (aproximativ 29 ari),
  • – 83 stânjeni pătraţi de grădină (aproximativ 3 ari),
  • – 1 iugăr şi 278 stânjeni pătraţi de livezi cu pomi (aproximativ 67 ari; 1 iugăr = 0,57 ha sau 1.600 stânjeni pătraţi),
  • – 8 iugăre şi 1.578 stânjeni pătraţi de fânaţe (aproximativ 516 ari), din care 427 stânjeni pătraţi (aproximativ 15 ari) reprezentau curtea şi vatra bisericii,
  • – 3 iugăre şi 1.015 stânjeni pătraţi de păşune (aproximativ 209 ari) situată în cimitirul satului.

         În biblioteca parohială se aflau la momentul inventarierii 120 de cărţi. Dintre „obiectele sacre şi averea locaşului sfânt” care sunt notate pe 55 de poziţii (în care erau cuprinse şi cărţile de cult), enumerăm doar câteva considerate mai reprezentative:

  • – 12 icoane pe sticlă şi prăznicare vechi,
  • – 12 icoane prăznicare vechi,
  • – 1 linguriţă de argint,
  • – 1 ceas de turn (stricat),
  • – 2 clopote (unul de 60 kilograme şi altul de 30 kilograme).

        Clădiri deţinea doar „biserica de piatră acoperită cu ţiglă”, iar „turnul cu plev” şi „şcoala din piatră acoperită cu ţiglă în stare bună”.

       Conform „Cronicii” şi altor surse, cunoaştem că la altarul acestui sfânt locaş al Domnului au slujit următorii preoţi:

  • 1. Crăciun Popa – atestat în anul 1795
  • 2. Teodor Popoviciu – atestat în anul 1793 şi la 22 septembrie 1796 alături de curatorul On Gabrian şi de birăul (primarul – n.n.) Pridon Bulzan
  • 3. Teodor Furcoviciu – atestat în anul 1798
  • 4. Mihai Lascoviciu – atestat în decembrie 1814
  • 5. Zaharia Bulzan – „reposat în anul când a fost cholera mare” (probabil în anul 1831-n.n.)
  • 6. losif Furcoviciu – atestat între anii 1838(?)-l 881
  • 7. Petru Bulzan – atestat între anii 1845-1863
  • 8. Ambroziu Bulzan – „capelan dela 1871-1873″
  • 9. Vasiliu Bulzan – a slujit între 31 martiel879 şi 1935 (1937?)
  • 10. Vasile Romitan – a slujit între anii 1937-1940 şi 1947-1982
  • 11. Augustin Dejeu-a slujit între anii 1942-1947
  • 12. Dumitru Fărcaş – a slujit între anii 1983-2001
  • 13. Ioan Mureşan – slujeşte din anul 2002 până în prezent.

* Nu am tratat separat Biserica Greco-Catolică deoarece am constatat că dacă Ciucea trecuse la „Sfânta Unire în 1700″, în Bucea la 1947 existau doar 3 credincioşi greco-catolici, 11 romano-catolici, 10 reformaţi calvini, 31 creştini de diferite confesiuni, 4 evrei, iar majoritatea o constituiau cei 622 de ortodocşi, avându-1 preot pe llie Ilea, la Negreni erau înjur de 3.000 de ortodocşi păstoriţi de preotul Vasile Romitan şi 17 creştini de diferite confesiuni, neflind consemnaţi credincioşi greco-catolici. Din punct de vedere al organizării Bisericii Greco-Catolice, satele Bucea şi Negreni făceau parte în anul 1947 din Districtul protopopesc Huedin şi erau filii ale parohiei greco-catolice Ciucea (Şematism 1947, p. 200).

Mănăstirea Piatra Craiului

Cel mai nou locaş de cult din comuna Negreni este mănăstirea de la Piatra Craiului , situată lângă releul de televiziune, sub vârful Măgura Mare.

Bisericuţa mănăstirii a fost ridicată într-un timp record de două săptămâni şi trei zile de câţiva călugări, cu sprijinul autorităţilor locale şi a câtorva credincioşi din zonă fiind sfinţită la data de 30 mai 1995 de înalt Prea Sfinţia Sa, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, Bartolomeu Anania.

Prin grija Protosinghel Antonie Flore s-au început lucrările unui vast ansamblu monahal, la data de 1 august 2004 punându-se piatra de temelie pentru impresionanta biserică de zid , de către P.S. Vasile Someşanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

În fiecare an, în prima duminică a lunii august, mănăstirea sărbătoreşte hramul cu care este binecuvântată: „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Românul” .

Înconjurată din toate părţile de o frumoasă pădure de fag, mănăstirea cuprinde biserica de lemn, stăreţia şi chiliile, precum şi un paraclis – singura mănăstire de călugări  pe tot parcursul şoselei dintre Cluj-Napoca şi Oradea – este retrasă din calea privirilor într-o poiană de pe vârful muntelui şi indiferent de anotimp, se înalţă pentru chemare la rugăciune, reculegere şi credinţă, fiind un loc de pelerinaj spiritual pentru locuitorii localităţilor din jur .

Mănăstirea Piatra Craiului – Sf. Ioan Iacob Hozevitul

 

– preluat din monografia comunei Negreni –