Select Page

Prezentare

Poartă de intrare în partea de vest a judeţului Cluj, comuna Negreni impresionează plă­cut călătorul care trece pe şoseaua europeană E60. Atenţia lui este captată încă de primul sat al comunei, Bucea, când la intrare îl întâmpină drapelul naţional şi un bine aţi venit în limbile română, germană şi engleză, dovadă a ospitalităţii şi toleranţei oamenilor care locuiesc aici. Casele şi curţile aranjate, bisericile impunătoare, cea de lemn din Bucea bine întreţinută, ara­tă mâna de buni gospodari ai locuitorilor, bine îndrumaţi de către edilii şi preoţii lor. Satele comunei se străduiesc prin grija preoţilor care le păstoresc şi a dascălilor care le educă copiii, să-şi păstreze tradiţiile şi specificul lor, în pofida modernizării uneori necesară şi inerentă dezvoltării.

Am început acest studiu monografic având la dispoziţie foarte puţine date cu caracter istoric despre satele din comuna Negreni, dar odată demarată cercetarea, cu speranţă şi încre­dere, materialul a început să se adune şi lucrarea să prindă contur, scoţând la lumină istoria acestor oameni binecuvântaţi de Dumnezeu cu un loc atât de mirific, aşezaţi de-o parte şi de cealaltă a drumului carc leagă estul Europei cu centrul şi vestul bătrânului continent.

Situată de-a lungul râului Crişul Repede, comuna Negreni este cea mai „nouă” comună a judeţului Cluj, fiind desprinsă din comuna Ciucea în urma unui referendum organizat în anul 2002. Din punct de vedere administrativ se compune din trei sate: Negreni, Bucea şi Prelucele, dar este interesant faptul că întreaga comună, este alcătuită din aproximativ 30 de cătune sau crânguri, majoritatea situate pe dealuri, la înălţime. Centrul de comună, localitatea Negreni, este aşezat pe drumul ce leagă Oradea de Cluj-Napoca, la distanţă egală (75 km) faţă de cele două reşedinţe de judeţ.

Din punct de vedere istoric, teritoriul comunei Negreni a fost locuit încă de acum mai bine de 3.000 de ani, din epoca bronzului. De atunci provine un depozit de obiecte din bronz ce cuprindea unelte şi peste 400 obiecte de podoabă ascunse într-un vas.

In perioada când Dacia a fost integrată Imperiului Roman, de-a lungul frontierei şi în faţa ei existau o serie de elemente de fortificaţie. Negreniul se afla înafara graniţei Imperiului Roman, dar la capătul de nord-vest al satului Negreni, pe locul numit „Cetatea de la Cimpuca”, a existat o fortificaţie romană (numită burgus), ceea ce arată că romanii controlau terito­riul comunei de azi. La nord de burgus a fost descoperită şi o porţiune a drumului roman, iar în partea de vest a satului Negreni, un turn de observaţie roman.

La cumpăna dintre secolele al IX-lea şi al X-lea, Negreniul se afla în componenţa vo­ievodatului condus de Menumorut. După cucerirea acestuia, fostul ducat al lui Menumorut a devenit un fief al casei regale maghiare. După organizarea voievodatului Transilvaniei, satele comunei Negreni vor intra aproape tot timpul în componenţa comitatului Bihor.

Localitatea Negreni (sub grafia Feketeto, adică Lacul Negru) este pomenită pentru pri­ma dată în documentele vremii în a doua jumătate a secolului al XlI-lea, în condiţiile unor danii făcute de regele maghiar Ştefan al III-lea (1162-1172).

După năvălirea tătarilor din 1241-1242 au fost ridicate mai multe fortificaţii, înspre partea de nord-vest a comunei Negreni fiind construită în a doua jumătate a secolului al XIII- lea cetatea Piatra Şoimului (în maghiară Solyomko) la Peştiş (judeţul Bihor). Din domeniul acesteia vor face parte şi satele comunei Negreni încă multe secole de acum înainte

În secolul al XlV-lea Negreniul facea parte din voievodatul Borodului, pentru ca la începutul secolului al XV-lea domeniul Şinteu şi localitatea Negreni să fie donate de către Sigismund de Luxemburg regele Ungariei, familiei Lack de Santău.

După înfrângerea suferită din partea lui Ştefan cel Mare la Baia în decembrie 1467, Matia Corvin regele Ungariei a venit conform tradiţiei populare în aceste locuri, ca să facă ordine. Cert este că în luna ianuarie 1468, Matia Corvin a poposit la Oradea, iar potrivit legendei, trecătoarea dintre Negreni şi Borod ar fi primit atunci numele de Piatra Craiului pentru că aici, pe o piatră, ar fi rămas urmele copitelor calului său.

Satul Negreni prin frumuseţile sale şi prin vestitul târg care se ţinea aici, a atras atenţia călătorilor străini care au trecut prin el în peregrinările spre şi dinspre centrul Transilvaniei, fiind pomenit în scrierile lor ca un sat românesc. Astfel, în prima jumătate a secolului al XVI- lea umanistul Nicolaus Olahus menţiona satul Negreni în lucrarea „Hungaria”. Alt călător, sasul Georg Reichersdorffer prin 1550 menţionează satul Negreni pe care îl locuiesc românii şi care este înconjurat de munţi şi de povârnişuri. Delegatul papal Antonio Possevino pe la anul 1584 consemna rolul românilor de la Fechetău în apărarea trecătorii.

În anul 1598 austriecii s-au instalat la Oradea, iar comitatul Bihor (din care facea parte Negreniul) a trecut pentru o scurtă perioadă sub autoritatea Habsburgilor. În împrejurările în care s-a petrecut această nouă schimbare de „stăpân”, este pomenit din nou satul Negreni.

Printre stăpânii domeniului cetăţii Şinteu (şi implicit ai Negreniului), s-au numărat mai târziu familia Bâthory şi foştii domnitori români Gavrilaş Movilă, Constantin Şerban Basarab şi Gheorghe Ştefan.

În timpul existenţei Paşalâcului de la Oradea (1660-1692), cetatea Şinteu a fost reşedin­ţă de sandgeac turcesc, lui fiindu-i supuse treptat satele din Bihor, inclusiv cele de pe valea Crişului Repede şi Negreniul. A urmat după aceasta o nouă stăpânire, cea habsburgică, care era mai perfecţionată şi mai sistematică.

Într-un raport din anul 1777 este pomenit din nou satul Negreni, iar pentru prima dată apare menţionat în documente şi satul Bucea (Bucşa).

În timpul răscoalei de la 1784, numele localităţii Negreni este asociat şi de cel al lui Horea, conducătorul mişcării ţăranilor din Apuseni. Informaţii referitoare la şederea lui Horea la hotarul comunei Negreni sub dealul Măgura, la locul numit „Puturoanca” există încă înainte de izbuc­nirea răscoalei. Astfel, până în ziua de azi au rămas toponimele de Valea lui Horea şi Fântâna Horii, bătrânii povestind că pe locurile acelea trecea Horea înspre şi dinspre casa lui din Vânători. Corniţele comitatului Cluj scria la 28 noiembrie 1784 că a luat măsuri ridicând un cordon de pază care începea din localitatea Negreni pentru a stăvili „setea de sânge nobiliar şi prădarea averilor nobililor”. Vicejudele nobiliar din Aleşd raporta la 9 decembrie 1784 că nu există nici un pericol de reizbucnire a răscoalei ţăranilor din valea Crişului Repede şi propunea retragerea armatei din Negreni. Oamenii mai în vârstă îşi mai amintesc cum le povesteau moşii lor că după înăbuşirea răscoalei conduse de Horea, au venit şi s-au aşezat în Bucea moţii din armata lui Horea, care fu­geau din faţa autorităţilor austriece, dorind să se ascundă.

Anii au trecut şi Negreniul este pomenit iar, în timpul revoluţiei de la 1848-1849, când trupele maghiare au intrat în Transilvania cu scopul anexării ei la Ungaria. La sfârşitul lunii no­iembrie a venit rândul sătenilor din Negreni şi Ciucea să aibă parte de lupte pe teritoriul satelor lor, documentele istorice dovedind rezistenţa îndârjită a trupelor austriece şi a celor conduse de tribunii lui Avram Iancu, dar trupele maghiare superioare numeric, au reuşit să treacă de satul Negreni. Lupte înverşunate s-au şi luna următoare, în memorialistica vremii fiind amintite luptele date între 6 şi 18 decembrie 1848 la Negreni şi Ciucea.

Încă din primii ani ai secolului al XX-lea amploarea mişcărilor ţărăneşti era în creştere în Transilvania, în aproape toate comunele în care existau moşieri, domenii bisericeşti şi păduri fis­cale. în comitatul Bihor, cel mai mare grad de intensitate l-au cunoscut aceste frământări pe valea Crişului Repede, printre care şi în comuna Negreni, cauza principală fiind lipsa de pământ. Printre cei care instigau oamenii la nesupunere era menţionat Gheorghe Gabrian din Negreni.

Primul război mondial a atras necazurile şi asupra satelor comunei Negreni, cele mai mari fiind recrutarea bărbaţilor în armată şi lipsa alimentelor. Profitând de starea de haos creată de iminenţa sfârşitului războiului, în toamna anului 1918 la Negreni, pe Valea Negrii a avut loc o răz­vrătire a ţăranilor împotriva nobilul maghiar Kobos. Depăşit de situaţie, Kobos a chemat armata maghiară care a restabilit pe moment situaţia, dar cu jertfa vieţii a patru bărbaţi şi a unei femei.

La chemarea Consiliului Naţional Român din Oradea şi Bihor (din facea parte şi dr. Nicolae Poenar, avocat din Negreni) de a participa pe 1 decembrie 1918 la Adunarea Naţională de la Alba lulia pentru a vota unirea Transilvaniei cu România, au răspuns în număr mare şi românii din comuna Negreni. Printre ei se aflau Ioan Cohuţ din Negreni şi Mihai Sărăcuţ a Burzucului din Bucea.

În ianuarie 1919 Consiliul Dirigent a trecut la organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România, dar guvernul maghiar a refuzat să-şi retragă armata de pe linia Brăişoru – Poieni – Ciucea – Crasna. De la sfârşitul lunii noiembrie 1918 armata maghiară a săvârşit mai multe nele­giuiri, întreaga populaţie din zonă fiind ţinută sub teroare până la jumătatea lunii aprilie 1919 când armata română a silit-o să se retragă din defileu.

În perioada interbelică, viaţa ţăranului român din comuna Negreni a început să se îmbunătă­ţească atât material cât şi spiritual. Astfel, în anul 1924 la Fechetău s-a înfiinţat sub egida ASTREI o primă bibliotecă rurală. O alta a fost înfiinţată la Bucea în incinta „Casei Naţionale”, inaugurată în anul 1936, tot aici fiind înfiinţat în 1939 Căminul Cultural „Sfântul Gheorghe”.

Cedarea Transilvaniei de nord-vest în 30 august 1940 către Ungaria a afectat şi comuna Ne­greni, aceasta aflându-se în partea cedată. In acest context părintele Vasile Romitan din Negreni a fost expulzat de către autorităţile horthyste în România, iar noul preot Augustin Dejeu venit aici în anul 1942 i s-a stabilit domiciliul forţat şi a fost închis, un timp fiind nevoit să fugă de acasă şi să pribegească pe dealuri.

După mai bine de patru ani de ocupaţie maghiară, eliberarea comunei Negreni a venit într-o zi de 13 octombrie a anului 1944. Sfârşitul războiului nu le-a adus locuitorilor comunei Negreni liniştea după care tânjeau. Bucuria reîntoarcerii de pe front a celor mai norocoşi şi speranţa reve­nirii la o.viaţă normală au fost de scurtă durată. Imediat după război a urmat o perioadă de foamete şi mari lipsuri. Treptat oamenii şi-au dat seama că se instaurează un regim comunist care nu era în favoarea lor. Au fost identificaţi aşa-zişii „chiaburi”, care erau de fapt locuitorii care aveau o oare­care bunăstare materială. Aceştia au fost presaţi să renunţe la principalul mijloc de trai – pământul, animalele, utilajele agricole, sau în cazul satelor din comuna Negreni, în special la „mijloacele de exploatare” cum erau morile şi batozele. Astfel, pe lista gospodăriilor chiabureşti din Negreni apar Raita Rusalim, But Vasile, Cristea Gheorghe, Cristea Petru, iar în Bucea, Codoban Teodor. „Chia­burii” care aveau profesii diferite de cele agrare au fost înlăturaţi din funcţii, iar copiii acestora, aflaţi în diferite forme de învăţământ, au avut şi ei de suportat prigoana regimului. Exemplul cel mai concludent este cel al învăţătorului Teodor Codoban, care a murit în închisorile comuniste ca deţinut politic, iar familia sa a fost scoasă din casă.

Descătuşarea a venit abia după revoluţia din decembrie 1989, când oamenii comunei Ne­greni au putut să spună cu voce tare ceea ce gândesc şi doresc cu adevărat. Revenirea la un regim democratic a făcut posibilă şi dezvelirea în centrul localităţii Bucea a unui monument al eroilor căzuţi în luptă în cele două războaie mondiale şi al deţinuţilor politici. Evenimentul a avut loc în anul 2000, momentul prilejuind şi o întâlnire a fiilor satului. In anul 2003, la distanţă de aproa­pe şapte decenii de la ridicarea „Casei Naţionale”, la Bucea a fost inaugurată o modernă casă de cultură, ridicată şi cu sprijinul prietenilor din Lorsch-Hessen/Germania.

Adevărată poartă de intrare în judeţul Cluj, comuna Negreni prezintă un extraordinar poten­ţial turistic prin frumuseţile sale naturale şi este veritabil izvor folcloric şi etnografic prin obice­iurile şi tradiţiile păstrate de-a lungul veacurilor. Negreniul, pe lângă târgul său vestit peste mări şi ţări, are şi numeroase valori materiale şi spirituale care aşteaptă să fie descoperite de către cei care îl vizitează, de aceea suntem încrediţaţi că această lucrare le va fi de un real folos pentru mai buna lor cunoaştere.

– preluat din monografia comunei Negreni –