Sf.Arhangheli Mihail și Gavril

 Acatistul  Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril

 8 noiembrie

După obişnuitul început, se zic:

Condacele şi Icoasele

Condacul 1:
Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail şi Gavriil, să-i lăudam noi toţi, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora şi din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim; unuia grăind :
Bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând :
Bucură-te, îngere al darului !

Icosul 1 :

Arhanghele Mihaile, mai-marele cetei îngerilor celor fără de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem ţie:
Bucură-te, făptură a Minţii celei ce a făcut lumea;
Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;
Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucură-te, Duh înfocat şi nematerial după asemănarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, fiinţă nemuritoare, laudătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorule de foc al cerului;
Bucură-te, căpetenia oştii celei nematerialnice;
Bucură-te, luminătorule al cetelor celor bine mulţumitoare;
Bucură-te, arzătorule al duhului celui nemulţumitor;
Bucură-te, prin care firea îngerilor s-a întărit;
Bucură-te, prin care satana s-a surpat;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condacul 2 :

Pe îngerii cei nemulţumitori văzându-i trufindu-se şi din cerul cel înfocat căzând, o dumnezeiescule Mihaile, ca un rob mulţumitor stând, ai strigat : ” Să stăm bine şi să luăm aminte “, cântând Sfintei Treimi : Aliluia !

Icosul 2 :

Gavriil, al minţilor celor ascunse şi al tainelor Celui Preînalt părtaş te-ai arătat, făcând mai înainte cunoscute cele ce aveau să fie şi bunele vestiri de bucurie oamenilor spunându-le. Pentru aceasta, cu dorinţă mă grăbesc a-ţi cânta ţie :
Bucură-te, văzătorule al luminii celei necunoscute;
Bucură-te, părtaşule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce descoperi cele ascunse ale voinţei;
Bucură-te, vestitorule de cele negrăite ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, că străluceşti cu mintea în ştiinţa cea ascunsă;
Bucură-te, că întru această ştiinţă înveţi pe faţă pe oameni;
Bucură-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeieşti;
Bucură-te, vestitorul lucrurilor celor îmbucurătoare;
Bucură-te, arătarea multor neştiinţe;
Bucură-te, că mai înainte ai cunoscut cele ce aveau să fie;
Bucură-te, prin care în lume s-a adus bucuria;
Bucură-te, prin care întristarea a fost îndepărtată afară;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului !

Condacul 3 :

Proorocului Daniel mai mult decât tuturor proorocilor ai arătat taina cea străină a venirii celei înfricoşătoare a lui Hristos şi a iconomiei, preamare Gavriile; şi pe el l-ai înţelepţit a cânta cu bucurie lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 3 :

Având numirea de putere de la Dumnezeu, Mihaile, cu dumnezeiască minte puternic în războaie pururea te-ai arătat; şi pe Iacov în luptă l-ai întărit ca să biruiască neamurile străine; pentru aceea mărim puterea ta, zicând :
Bucură-te, cel ce eşti mai puternic decât focul;
Bucură-te, cel ce eşti mai ascuţit decât văpaia;
Bucură-te, cel ce ai înecat oştile egiptenilor;
Bucură-te, cel ce ai învins cetele canaanenilor;
Bucură-te, că pe Moise şi Aaron i-ai întărit;
Bucură-te, că pe Isus al lui Navi îndrăzneţ l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce deodată oştirea asirienilor ai tăiat;
Bucură-te, cel ce pe Simion al amoreilor l-ai lovit;
Bucură-te, pierzarea lui Og, împăratul Vasanului;
Bucură-te, pază a marelui Moise;
Bucură-te, prin care se pierd cei răucredincioşi;
Bucură-te, prin care dreptcredincioşii se înalţă;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 4 :

Mihaile, căpetenie a îngerilor, roagă cu solirile tale pe Dumnezeu pentru noi care prealăudatul tău praznic cu dragoste îl cinstim, că zilele noastre în fapte bune să le petrecem, şi ne învredniceşte ca, viaţa cea mai bună dobândind, lui Dumnezeu împreună cu tine să-I cântăm : Aliluia !

Icosul 4 :

Venit-ai de la Cel Preînalt, Gavriile, minte dumnezeiască, aducând Anei şi lui Ioachim bunele vestiri de bucurie cu dezlegarea sterpiciunii lor; pentru care, bucurându-ne, ţie cu credinţă îţi grăim :
Bucură-te, aducătorule al ştirilor frumoase;
Bucură-te, cel care celor doritoare de prunci le aduci bucurie;
Bucură-te, cel ce eşti rodire dată de Dumnezeu celor neroditori;
Bucură-te, naştere plăcută a lui Dumnezeu, a celor fără de copii;
Bucură-te, că fericitului strămoş i-ai adus naştere mărită;
Bucură-te, că fericitei strămoaşe i-ai dat odraslă pântecelui;
Bucură-te, cel ce dezlegi legăturile naşterii de prunci;
Bucură-te, cel care povăţuieşti darul celor ce se născ;
Bucură-te, laudă a multor părinţi;
Bucură-te, mângâierea maicilor celor bune;
Bucură-te, prin care creşte neamul omenesc;
Bucură-te, prin care naşterea mai înainte se vesteşte;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului !

Condacul 5 :

Maria, Născătoarea de Dumnezeu şi Doamna lumii, venind în biserica Domnului, trimis ai fost, o Gavriile, să-i aduci cu îngrijire hrană cerească şi totdeauna ai deşteptat-o spre a cânta lui Dumnezeu : Aliuia !

Icosul 5 :

Pe strămoşii cei de demult, care se rugau lui Dumnezeu, i-ai mântuit din multe rele, o Mihaile, iar poporului ales pururea i-ai fost înaintemergător; de aceea într-acest fel grăim ţie:
Bucură-te, cel ce pe Isaac de junghiere l-ai scăpat;
Bucură-te, cel ce pe Avraam de bucurie l-ai umplut;
Bucură-te, cel ce pe însetatul Ismaii l-ai răcorit;
Bucură-te, străină mângâiere a Agarei celei ce plângea;
Bucură-te, stâlpul cel în chip de foc care pe Israel l-ai condus;
Bucură-te, norul cel aurit, care pe Israel în cale îl acopereai;
Bucură-te, că pe cei întâi-născuţi ai evreilor i-ai păzit;
Bucură-te, că pe cei întâi-născuţi ai egiptenilor i-ai omorât;
Bucură-te, laudă strălucită a evreilor;
Bucură-te, îngrădire tare a Legii;
Bucură-te, că pe popor din Egipt ai scos;
Bucură-te, că pe el la pământ bun l-ai adus;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 6 :

Când S-a pogorât în muntele Sinai Marele Dumnezeu, vrând să dea Lege evreilor, prin slujirea şi mijlocirea ta, mare Mihaile, pe aceasta lui Moise o ai descoperit şi l-ai învăţat să cânte: Aliluia !

Icosul 6 :

Lui Zaharia celui sfinţit, care odinioară – în locașul lui Dumnezeu – cerea scăpare şi mântuire pentru popor, i-ai vestit, o Gavriile, naşterea dumnezeiescului înaintemergător. De aceea de bunele tale vestiri spăimântându-ne, grăim ţie acestea :
Bucură-te, cel ce ai vestit omenirii lucruri preaminunate;
Bucură-te, cel ce pe îngerul Tatălui l-ai arătat;
Bucură-te, grăire îmbucurătoare către Zaharia;
Bucură-te, dulce auzire pentru Elisabeta;
Bucură-te, că pe Botezătorul lui Hristos l-ai binevestit;
Bucură-te, că pe el al doilea Ilie, mai înainte l-ai vestit;
Bucură-te, cel ce ai prevestit pe predicatorul pocăinţei;
Bucură-te, trâmbiţa cea tare răsunătoare a candelabrului luminii;
Bucură-te, vestitorul începerii Darului;
Bucură-te, vestirea zorilor zilei;
Bucură-te, semnul mântuirii oamenilor;
Bucură-te, temelia împărăţiei cerurilor;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului !

Condacul 7 :

Dumnezeu Cuvântul, vrând mai înainte a Se întrupa pentru noi, taina aceasta numai ţie, o Gavriile, a încredinţat-o şi slujitor al acesteia te-a ales pe tine; iar tu cugetând în sineţi la minunea aceasta cântai aşa : Aliluia !

Icosul 7 :

Pe cei trei tineri de demult, din văpaia cuptorului i-ai scăpat, Mihaile arhanghele, arătându-te preamărit şi luminat cu chipul şi asemănarea lui Dumnezeu , încât de minunea aceasta tiranul s-a înspăimântat; de aceea grăim ţie :
Bucură-te, stingerea focului celui nepotolit;
Bucură-te, aţâţarea văpăii celei pururea vii;
Bucură-te, scăparea tinerilor feciori;
Bucură-te, păzire a trupurilor celor neîntinate;
Bucură-te, că tu, cu înfăţişarea ta, pe tiranul ai infricoşat foarte;
Bucură-te, că tu pe Daniel proorocul, l-ai împuternicit;
Bucură-te, cel ce ai răpit pe Avacum proorocul;
Bucură-te, că pe el în grabă l-ai dus la Babilon;
Bucură-te, învingerea cea tare a lui Ghedeon;
Bucură-te, înfrângerea cea strălucită a lui Madiam;
Bucură-te, prin care se întăresc credincioşii;
Bucură-te, prin care se înfricoşează tiranii;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 8 :

Străină minune, văzându-te pe tine Balaam vrăjitorul, şi în urmă David proorocul, ţie, o fericite Mihaile în grabă căzând, s-au închinat : unul de frică încremenind, iar celălalt lui Dumnezeu grăind : Aliluia !

Icosul 8 :

Ca un purtător de fulger atotstrălucit şi atotvoios ai venit către cea plină de dar, Gavriile, aducându-i bunele vestiri de bucurie. Pentru aceasta şi noi, bucurându-ne, te fericim pe tine, cântându-ţi :
Bucură-te, vestitorule al bucuriei celei nesfârşite;
Bucură-te, dezlegătorule al blestemului celui de demult;
Bucură-te, ridicarea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, mângâierea Evei celei întristate;
Bucură-te, înalt lămuritorule al întrupării Cuvântului;
Bucură-te, mărite cunoscător al pogorârii lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce, bucurându-te, ai zis celei pline de dar : ” Bucură-te“;
Bucură-te, cel ce ai dezlegat cu “Bucură-te” toată întristarea;
Bucură-te, stea care ai vestit Soarele;
Bucură-te, luminătorule care ne-ai arătat lumina cea neapropiată;
Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, prin care întunericul s-a desfiinţat;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului !

Condacul 9 :

Naşterea Mântuitorului o ai vestit cu bucurie păstorilor celor ce privegheau, Gavriile, bucurându-te; şi la închinarea Lui pe magi, ca o stea luminoasă, i-ai condus şi pe toţi i-ai înţelepţit a cânta Celui născut aşa : Aliluia !

Icosul 9 :

Râvnitor şi puternic apărător al Tesalonicului celui nou te-ai arătat, Mihaile, purtătorule de lumină şi ajutător mare eşti pururea popoarelor creştine, de multe nevoi scăpându-le şi îndemnându-le a cânta ţie:
Bucură-te, cetatea poporului celui nou;
Bucură-te, tăria neamurilor creştine;
Bucură-te, cel ce pe apostoli de multe ori i-ai întărit;
Bucură-te, cel ce pe martiri tari i-ai făcut;
Bucură-te, că pe Petru din legături şi din închisoare l-ai slobozit;
Bucură-te, că tu pe Irod îndată l-ai omorât;
Bucură-te, al Bisericii păzitor neînvins
Bucură-te, cel ce eşti asupra ereticilor secure cu două ascuţişuri;
Bucură-te, întărire puternică a cuvioşilor;
Bucură-te, sprijin luminat al ierarhilor;
Bucură-te, prin care se lăţeşte credinţa;
Bucură-te, prin care se micşorează rătăcirea;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 10 :

Sfârşitul a toată lumea când se va face, Mihaile, trâmbiţa cea mai de pe urmă vei trâmbiţa, după care morţii din pământ, sculându-se, cu frică vor sta înaintea judecătorului nepărtinitor, cântând împreună cu tine cântarea : Aliluia !

Icosul 10 :

Totdeauna numele tău, o Gavriile, purtătorule de lumină, arată luminat înălţimea rânduielii tale, căci, după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviinţă slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului; de aceea cu laude te fericim, grăind :
Bucură-te, prin care logodnicul în taină s-a invăţat;
Bucură-te, prin care Fecioara de dânsul a fost luată;
Bucură-te, cel ce numele lui Iisus mai înainte l-ai spus;
Bucură-te, cel ce ai vestit mântuirea lumii;
Bucură-te, că lui Iosif, logodnicului, i-ai descoperit taina;
Bucură-te, că pe Iisus în Egipt L-ai scăpat;
Bucură-te, cel ce pe Hristos din Egipt înapoi L-ai chemat;
Bucură-te, cel ce ai vestit că El va locui în cetatea Nazaret;
Bucură-te, cel ce pe credincioşii magi, taina i-ai invăţat;
Bucură-te, că pe dânşii de Irod i-ai scăpat;
Bucură-te, prin care Iisus a fost păzit;
Bucură-te, prin care Irod a fost luat în râs;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului !

Condacul 11 :

Deasupra pietrei mormântului celui primitor de Viaţă, şezând îmbrăcat în alb şi ca fulgerul strălucind, Gavriile, învierea lui Hristos ai binevestit femeilor, zicând lor ” nu plângeţi !” şi cântând cântarea : Aliluia !

Icosul 11 :

Făclie lumii eşti, Mihaile arhanghele, strălucind minţile credincioşilor şi povăţuindu-le către cunoştinţa cea dumnezeiască şi către mântuire, luminând şi mântuind de răutăţile amăgitoare pe toţi care grăiesc :
Bucură-te, apărătorule al tuturor credincioşilor;
Bucură-te, facătorule a feluri de minuni;
Bucură-te, neîmpuţinată tămăduire a bolnavilor;
Bucură-te, grabnică scăpare a celor din robie;
Bucură-te, cel ce ai apărat Mănăstirea Dochiarului;
Bucură-te, că pe aceasta o ai izbăvit de năvălirea săracinilor;
Bucură-te, scăparea tânărului celui afundat;
Bucură-te, arătarea aurului celui ascuns;
Bucură-te, cel ce ai făcut să izvorască izvor de aghiasmă;
Bucură-te, cel ce pe apă faci minuni;
Bucură-te, înfrumuseţătorul Bisericii creştine;
Bucură-te, ajutătorul Bisericii acesteia;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 12 :

Dar dumnezeiesc dăruieşte celor ce serbează cu dragoste ziua amintirii tale, Mihaile, şi celor ce te cheamă pe tine la ieşirea lor din viaţă arată-te ajutător şi mai ales păzeşte-ne pe noi cei ce în biserica ta cântăm : Aliluia !

Icosul 12 :

De la tine, o îngere al darului, învăţându-ne a cânta în psalmi laude de bucurie dumnezeieştii întrupări, ţie cele de mulţumire cu dor cântăm şi ca unui bun vestitor, mărindu-te, aşa-ţi grăim :
Bucură-te, bucuria celor întristaţi;
Bucură-te, păzitorul celor asupriţi;
Bucură-te, bogăţia nefurată a săracilor;
Bucură-te, liman de mântuire al celor ce înoată;
Bucură-te, arma prea puternică a credincioşilor;
Bucură-te, laudă preamarită a preoţilor evlavioşi;
Bucură-te, întăritorule al mănăstirilor;
Bucură-te, îngrijitorule minunat al bisericii acesteia;
Bucură-te, apărătorule al celor ce pe tine te măresc;
Bucură-te, preabunule aducătorule de bucurie al sufletelor;
Bucură-te, binecuvântare dumnezeiască a credincioşiior;
Bucură-te, buna povăţuire, a călugărilor;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului !

Condacul 13 :

(acest condac se zice de trei ori)

O, dumnezeieştilor căpetenii ale îngerilor, Mihaile şi Gavriile, care staţi aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul văduvei primindu-le, de gheenă ne izbăviţi pe noi, ca împreună cu voi să cântăm : Aliluia !

Apoi se zice iarăşi   Icosul Întâi

Arhanghele Mihaile, mai-marele cetei îngerilor celor fără de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem ţie:
Bucură-te, făptură a Minţii celei ce a făcut lumea;
Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;
Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucură-te, Duh înfocat şi nematerial după asemănarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, fiinţă nemuritoare, lăudătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorule de foc al cerului;
Bucură-te, căpetenia oştii celei nematerialnice;
Bucură-te, luminătorule al cetelor celor bine mulţumitoare;
Bucură-te, arzătorule al duhului celui nemulţumitor;
Bucură-te, prin care firea îngerilor s-a întărit;
Bucură-te, prin care satana s-a surpat;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

şi   Condacul Întâi

Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail şi Gavriil, să-i lăudam noi toţi, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora şi din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim; unuia grăind :Bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând : Bucură-te, îngere al darului !